NVIDIA a lansat anul trecut primele plăci video pentru gaming din gama RTX cu hardware dedicat pentru afişarea de efecte realizate prin intermediul ray-tracing, o tehnică extrem de complexă, care era folosită până de curând exclusiv pentru realizarea de filme şi reclame pe ferme de servere. Am fi crezut că aceste efecte sunt exclusive acestor plăci video, însă compania a anunţat că începând din luna aprilie, inclusiv familia de cipuri grafice GTX 10 va primi suport pentru ray-tracing, însă cu o performanţă mult mai slabă.
Cea mai ieftină placă video capabilă de RTX până în acest moment este GeForce RTX 2060, care ar trebui în teorie să înceapă de undeva de pe la 1.700 lei, conform preţului recomandat . Ei bine, odată cu lansarea noului driver NVIDIA din luna aprilie, toate plăcile grafice începând cu GeForce GTX 1060 în varianta de 6 GB vor putea afişa la un nivel de bază efectele ray-tracing. Această decizie scade semnificativ preţul de intrare pentru noile efecte de reflexii, umbre şi iluminare avansată şi asigură o bază de utilizatori extrem de mare pentru dezvoltatorii de jocuri.
Până acum, doar câteva jocuri au fost confirmate pentru suport de efecte ray-tracing, singurele care oferă în acest moment astfel de opţiuni fiind Battlefield V pentru reflexii şi Metro Exodus pentru iluminare realistă. Alte titluri precum Shadow of the Tomb Raider au promist astfel de efecte, însă implementarea pare să dureze mult mai mult decât anticipa studioul producător.
NVIDIA spune că vechile plăci GTX 10, cât şi cele noi din gama Turing 1600 vor putea afişa efecte „de bază” cu ray-tracing cu un număr mic de „raze” care simulează lumina naturală. Pentru efecte complexe, de mai multe tipuri şi cu multe raze, care compun o imagine mult mai realistă, va fi încontinuare nevoie de un GPU din gama RTX.
Pascal
Turing
Volta
Turing RTX
Conform graficelor disponibile, oferite de NVIDIA, doar cei care vor alege plăci grafice Din gama Turing RTX vor putea atinge 60 de cadre pe secundă cu efecte ray tracing activate în majoritatea titlurilor compatibile. Testele au fost realizate în rezoluţie 1440p , iar diferenţele de performanţă sunt imense. Atunci când activezi atât ray tracing, cât şi DLSS pe un cip RTX, performanţa poate fi chiar şi de două ori mai mare, atunci când compari un cip din generaţia veche cu cel care l-a înlocuit în generaţia nouă (GTX 1080 vs RTX 2080, de exemplu). Întrucât cipurile din gama Pascal, Turing şi Volta nu beneficiază de nuclee Tensor, acestea nu vor avea acces şi la DLSS.