GeForce GTX 1660 Ti se face remarcată prin eficienţa consumului de energie şi un nivel de performanţă adecvat pentru cele mai populare jocuri ale momentului.
Disponibilă în România la un preţ recomandat de 1429 lei, GeForce GTX 1660 Ti este bazată pe arhitectura de GPU NVIDIA Turing, de 1.4x mai eficientă în privinţa consumului de energie decât vechiul nucleu Pascal şi cu un raport instructions per clock de 1,5 ori mai bun.
Cu un consum de energie modest după standardele acceleratoarelor grafice moderne, estimat la 120W, plăcile video GeForce GTX 1660 Ti se pretează pentru configuraţii cu buget limitat, eventual adăpostite în carcase PC cu design compact.
Spre deosebire de seria RTX de acceleratoare grafice NVIDIA, GTX 1660 Ti nu include aşa numitele RT Cores şi Tensor Cores, astfel că suportul pentru real-time ray tracing si DLSS nu este prezent. În rest, de alegem cu o placă video având performanţe comparabile vechii serii GTX 1070, dar consum de energie mai bun şi preţ mai mic, potrivită pentru gaming la rezoluţie 1080p şi 1440p.
Plăci customizate GTX 1660 Ti sunt disponibile începând de astăzi de la producătorii de top precum ASUS, MSI, Palit, Gainward, Gigabyte, Zotac şi Inno3D.