Oppo va introduce incarcare rapida de 80W pe telefoanele din portofoliu, începând cu anul viitor

11.06.2020
Oppo va introduce incarcare rapida de 80W pe telefoanele din portofoliu, începând cu anul viitor

După ce mai întâi a recunoscut public că folosirea tehnologiilor de incarcare rapida poate reduce dramatic longevitatea acumulatorilor, Oppo anunță acum o nouă versiune a standardului proprietar pentru incarcare rapida SuperVOOC, care ridică la 80W puterea furnizată prin cablul USB-C.

Menită să adreseze o limitare a tehnologiei Li-ion de care ne lovim în mod constant, tehnologia de incarcare rapida adoptată într-o formă sau alta de producătorii smartphone țintește scurtarea timpului de așteptare la încărcare, ajutând utilizatorii să treacă mai ușor peste problema autonomiei bateriei. Problema este că în campaniile de marketing se menționează doar avantajele timpului de așteptare mult redus, producătorii omițând să vorbească și despre impactul acestor tehnologii asupra longevității bateriei.

Pe dispozitivele din generația actuală, precum Ace2, Find X2 și X2Pro, Oppo folosește standardul SuperVOOC 2.0, capabil să livreze puteri de până la 65W. Producătorul folosește și un branding alternativ – SuperDart Flash Charge, întâlnit pe modelul  Realme X50 Pro. Înzestrate cu circuite de alimentare supradimensionate, fiecare din aceste dispozitive poate oferi o încărcare parțială a acumulatorului în aproximativ 30 de minute.

incarcare rapida

Începând cu anul 2021, timpul de așteptare pentru încărcarea unui telefon Oppo de la 0% la 100% baterie ar putea fi redus la aproximativ 20 de minute dacă se folosește cablul USB-C. Având în vedere faptul că puterea de 80W este comparabilă unui bec cu incandescență din vechea generație, rămâne de văzut pentru cât timp va putea fi susținută viteza de încărcare promisă, orice ineficiență a circuitului de alimentare traducându-se într-un aport suplimentar de căldură ce trebuie disipată prin carcasa telefonului.

În prezent, Oppo oferă și o tehnologie de încărcare wireless cu putere de 30W, prezentă pe modelul Oppo Ace 2 (lansat exclusiv în China). Rămâne de văzut dacă această caracteristică va fi preluată la mai multe modele din gamă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News