Plăcile grafice Intel Xe nu sunt compatibile cu procesoare AMD

28.01.2021
Plăcile grafice Intel Xe nu sunt compatibile cu procesoare AMD

Intel a anunțat plăcile grafice Xe, primele sale modele din ultimii 20 de ani, însă acestea vor fi pentru început foarte limitate. Deși era clar că acestea nu vor putea fi cumpărate din magazinele de specialitate separat de un sistem configurat din fabrică, acestea nu vor putea fi nici scoase și folosite în alte sisteme. Se pare că aceste plăci grafice vor fi compatibile exclusiv cu procesoare și plăci de bază Intel, fiind imposibil și de mutat pe alte componente similare care sunt cumpărate separat.

Intel nu va permite utilizarea plăcilor grafice Xe pe platforme AMD

Intel a confirmat că noile plăci grafice DG1 (sau Intel Iris Xe) nu vor putea fi folosite în afara sistemelor în care vin livrate. Astfel, doar sistemele preconfigurate cu plăci video Intel vor putea să le și folosească. Asta pentru că este necesară o anumită platformă și un BIOS specializat, care permite utilizarea acestor plăci.

„Plăcile video Iris Xe vor fi folosite alături de procesoare din generația a noua (Coffee Lake-S) și a zecea (Comet Lake-S) și pe plăci de bază cu chipset-uri B460, H410, B365, H310C vândute în sisteme preconfigurate. Aceste plăci de bază necesită un BIOS special care oferă suport pentru Intel Iris Xe, așa că aceste plăci nu vor fi compatibile cu alte sisteme”, au declarat reprezentanții Intel.

De altfel, aceste plăci grafice nu sunt tocmai atractive pentru cei care își construiesc computere acasă. Acestea au puțină memorie și putere de procesare redusă pentru a rula jocuri video, de exemplu. Scopul Iris Xe sub forma modelului DG1 este să ofere computerelor de birou suport pentru rezoluții înalte și pentru mai multe monitoare simultan, momentan.

Intel plănuiește să lanseze în viitor și arhitectura grafică Xe-HPG, care ar putea intra în concurență pe „piața liberă” cu AMD și NVIDIA pentru piața de hardware de gaming. Momentan însă, Intel nu pare că se grăbește să intre în această competiție.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult