Procesoarele Core M „Kaby Lake” de la Intel au fost integrate în seria Core i

01.09.2016
Procesoarele Core M „Kaby Lake” de la Intel au fost integrate în seria Core i
Anul trecut Intel a surpins pe toată lumea prin lansarea seriei de procesoare Core M, dedicată dispozitivelor ultraportabile, oferind o nouă treaptă de performanţă între seria Atom, dedicată smartphone-urilor şi tabletelor şi seria Core i pentru laptop-uri. Performanţa limitată a procesoarelor Core M şi preţul lor ridicat a ţinut departe mulţi utilizatori de computerele echipate cu acestea, însă compania americană speră ca redenumirea lor să ducă la vânzări mai mari.
 
 
Începând cu trecerea la arhitectura Kaby Lake, procesoarele Intel Core M5 şi M7 vor fi redenumite în Core i5 şi i7, la fel ca orice procesor obişnuit pentru laptop-uri. Această strategie va induce în eroare probabil mulţi posibili cumpărători care nu cunosc foarte bine detalii tehnice despre computere, în special datorită faptului că singura metodă de a diferenţia un i5 sau i7 real de unul derivat din seria Core M este o literă din codul de produs de pe lista de specificaţii tehnice.
 
Astfel, modelele Core M vor fi listate cu denumiri precum i7-7Y75, i5-7Y54 şi M3-7Y30, în timp ce procesoarele Core i obişnuite vor păstra denumirile i7-7500U, i5-7200U şi i3-7100U. Diferenţele între modelele cu Y în denumire şi cele fără vor fi evidente în utilizare, variantele Core i „adevărate” fiind mult mai performante, putând duce la bun sfârşit operaţiuni mai solicitante în timp mai scurt. 
 

 

 
Dacă plănuiţi să cumpăraţi un laptop echipat cu procesor Kaby Lake în viitorul apropiat ar fi indicat să vă uitaţi atent pe lista de specificaţii tehnice înainte să îl comandaţi pentru a evita situaţiile neplăcute.
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult