Aproape un an am avut de aşteptat pentru ca preţurile procesoarelor Intel Core 2 să fie reduse. Dacă o bună bucată de vreme cel mai ieftin Core 2 a fost în jurul a 650 de lei, de acum vom putea găsi modelul entry level E4300 chiar şi sub 500 de lei.
Majoritatea modelelor au fost supuse reducerilor de preţ, mai puţin cele de top, care însă vor fi ieftinite şi ele în al treilea trimestru al anului. Dacă actualele reduceri de preţ nu vi se par spectaculoase, aşteptaţi lunile de toamnă când un Q6600, model cu patru nuclee şi 8 MB cache L2, va fi disponibil la 266$ (per mia de bucăţi), aproape de două ori mai ieftin decât acum.
De asemenea, Intel a lansat trei noi procesoare. Primul este E4400, un model care vine să întregească gama entry level alături de E4300. Următoarele două modele sunt ceva mai rapide: E6320 şi E6420. Ele vor avea aceleaşi preţuri ca E6300, respectiv E6400, pe care le vor înlocui, primind în acelaşi timp şi 4 MB cache L2 în loc de 2 MB.
Chiar dacă preţurile de care menţionez sunt corespunzătoare achiziţionării direct de la Intel a cel puţin o mie de bucăţi, reducerile vor afecta serios şi preţurile de raft.