Un smartphone sustenabil a primit un scor perefect testele de reparabilitate realizate de iFixit. Modelul care a reușit această performanță este Fairphone 4, lansat în luna septembrie a acestui an.
Smartphone-ul este, la fel ca cele de dinaintea lui lansate de Fairphone, modular și beneficiază de garanție timp de 5 ani. Pentru acest model, producătorul olandez garantează suport software până în anul 2025, care va include actualizări la Android 12 și Android 13. Totuși, Fairphone vrea să extindă suportul până în 2027, cu versiunile Android 14 și 15.
Dispozitivul a primit un scor perfect de 10/10 de la iFixit, pentru designul modular, accesul facil la componentele importante, piesele de schimb ușor de obținut și informațiile accesibile despre reparații. Fairphone 4 are baterie detașabilă, o raritate în aceste zile. Chiar și așa, telefonul beneficiază de certificare IP54 pentru rezistență la praf și apă.
Utilizatorii pot face reparații acasă singuri. De exemplu, ecranul este prins în opt șuruburi, iar bateria oferă energie prin intermediul unor puncte de contact și nu printr-un cablu lipit de placa de bază. Piesele de schimb sunt disponibile pe site-ul producătorului.
Fairphone a anunțat, la lansarea acestui model, că acum folosește 14 materiale importante – printre care aur, aluminiu, tungsten și plastic – care provin din surse sustenabile, față de opt în trecut. Policarbonatul din care este realizat spatele telefonului este 100% reciclat.
Pe scurt, Fairphone 4 vine cu display cu diagonala de 6,3” (Full HD+), protejat de Gorilla Glass 5, chipset Snapdragon 750G și baterie de 3.905 mAh cu tehnologie fast charging (20 W). Sunt disponibile versiuni cu 6 GB memorie RAM și 128 GB capacitate de stocare internă sau 8 GB RAM și 256 GB stocare. Dispozitivul are sensorul de amprentă amplasat în lateral.
Fairphone 4 vine cu sistem dual-camera (principală de 48 MP și ultrawide de 48 MP) cu suport HDR. Camera frontală, pentru selfie-uri, are senzor de 25 MP.
Acesta este primul model al companiei care vine cu conectivitate 5G. Dispozitivul costă 579 de euro.
Foto: Flickr / Fairphone
CITEȘTE ȘI:
Impresionant: Un smartphone lansat în urmă cu 6 ani va fi actualizat oficial la Android 10
Fairphone adoptă un sistem de operare care scoate Google din ecuație