Cei de la Gizmodo.com au testat de curând un monstru pe piaţa
stick-urilor USB, Corsair Flash Voyager GT de 128 GB. Dimensiunile
sale indică faptul că producătorul a folosit multe cipuri de
memorie şi nu vrea să pierdeţi dispozitivul prin buzunar. Nici
proprietarul s-ar putea să nu vrea asta, mai ales când
preţul actual în Statele Unite este 400 $. Când
vorbim despre viteza unui
stick USB trebuie să înţelegem că există un controller de
memorie foarte rapid şi foarte sofisticat, ca în harddisk-urile
SSD. Folosirea memoriilor MLC menţine viteza maximă la un
anumit prag, pe care modelul de faţă îl cam atinge.
În testul realizat de editorul Gizmodo, au fost copiate multe
fişiere MP3 în ambele direcţii. Vitezele obţinute au fost
de 31 MB/s la citire şi 21 MB/s la scriere. Aceasta din
urmă este aproximativ egală cu scrierea unui DVD la viteza 16x.
Fără o schimbare a tehnologiei actuale, ce ar putea include
folosirea unui controller de SSD, aceste cifre n-or să se schimbe
prea mult în viitorul apropiat. Pe de altă parte, această schimbare
devine din ce în ce mai mult necesară. Motivul? Umplerea
acestui stick USB de 128 GB, cu fişiere de dimensiuni mari, durează
aproape două ore.