Din fotocamera direct pe site
Toate fotocamerele care primesc carduri SD pot trimite wireless pozele direct in computer sau pe site-uri acum datorita noului card special Eye-Fi. Cum faci?
Cuplezi un cititor, pe care-l gasesti in pachet, la computer prin USB. Cu ajutorul unui soft inclus „programezi" cardul sa descarce automat pozele in computer inzestrat cu receptie Wi-Fi (notebook-urile mai noi au toate asa ceva) sau direct pe Internet, pe un site de agregare a imaginilor digitale precum Flickr (flickr.com) sau Photobucket (photobucket.com).
Dupa ce ai terminat treaba asta, cuplezi cardul la fotocamera si in momentul in care faci o poza, digitala o va trimite automat catre destinatia aleasa. Pozele raman totusi si in memoria cardului cu capacitate de 2GB. Cam putin, nu? Dar odata trimise pozele, le poti sterge pe cele din card ca sa-l umpli cu altele noi.
Practic, cu un notebook alaturi, te trezesti ca fotocamera va avea memorie nelimitata, iar pretul estimativ al cardului nu e deloc piperat. Atentie! Daca il programezi sa-ti incarce pozele direct in contul Flickr accesibil pentru public, ai grija sa nu-l lasi in fotocamera la o sesiune foto mai intima. Internetul nu iarta.
100 USD (estimativ); www.eye.fi
Cardurile de memorie flash abia daca depasesc 4GB. Iar hard discuri cu capacitatea de 1TB abia au aparut; sunt cat un caiet de notite. Si totusi, cercetatorii de la Universitatea din Arizona, care de curand au dezvoltat o tehnologie fundamental deosebita de stocare a datelor, sunt convinsi ca in mai putin de doi ani vom purta in buzunare enorma capacitate de 1TB in forma unui gadget cat degetul.
„Un dispozitiv cat degetul ar putea stoca un terabit de date. Limitarile tehnice ale echipamentelor portabile, datorate capacitatii de stocare, ar disparea. De pilda, un camcorder cu asemenea memorie ar putea inregistra toate evenimentele din viata ta", spune Michael Kozicki, director al Center for Applied Nanoionics de la Universitatea din Arizona. Michael este seful echipei de cercetatori care au dezvoltat o tehnologie de stocare a datelor ce ar permite realizarea unei memorii de 1TB la dimensiunile unui flash drive sau card. In cazul noii tehnologii, numita „programmable metallization cell" (PMC), informatia digitala se stocheaza cu totul diferit decat la cea flash, si anume prin manipularea atomilor de cupru la scala moleculara.
La aceeasi capacitate de stocare, pretul unui dispozitiv bazat pe tehnologia PMC ar urma sa fie de 10 ori mai mic fata de cel al memoriei flash (precum cea utilizata in telefoane ca iPhone sau noul Nokia N81 8GB). Asta ar inseamna ca un dispozitiv de stocare PMC de 1TB sa coste cat un hard disc cu aceeasi capacitate. Din punct de vedere al eficientei energetice o memorie PMC ar consuma de 1.000 de ori mai putin decat una flash! Materialele necesare pentru punerea in aplicare a tehnologiei PMC sunt cele utilizate in mod obisnuit in industria de profil, motiv pentru care firmele isi pot retehnologiza fabricile de memorii flash cu investitii minime, dupa cum afirma Michael Kozicki.
Trei companii au achizitionat deja prin Axon Technologies – firma ce se ocupa de afacerile Universitatii din Arizona – licente pentru tehnologia PMC: Micron Technology, Qimonda si Adesto. „Nicio alta tehnologie nu poate oferi, la o asemenea magnitudine, imbunatatiri la nivel de performanta, consum de energie si cost precum aceasta (PMC – n.r.)" – afirma Narbeh Derhacobian, CEO al Adesto si fost angajat al diviziei de memorii flash de la AMD.
Adesto este o firma noua, specializata pe nanotehnologie, in care companiile Arch Venture Partners si Harris & Harris au investit peste 6 milioane USD.âIn opinia lui Kozicki primul produs comercial cu cip de memorie PMC va aparea in 18 luni. Companiile care vor reusi sa introduca pe piata memorii mai bune, mai mici si totodata mai ieftine au acces la multe miliarde de dolari. Potrivit firmei de cercetare de piata iSuppli, industria de memorii flash (carduri, stick-uri s.a.m.d) a insemnat afaceri de 20 de miliarde USD in 2006 si se estimeaza ca in 2011 sa ajunga la 32 de miliarde USD.
âLa capacitatea de 1TB gasim in prezent si in Romania hard discuri marca Hitachi, Western Digital sau Seagate. Un hard Hitachi DeskStar de 1TB cu 32MB memorie tampon (buffer), 8,5 ms timp de acces si interfata SATA2 costa aproximativ 1.200 de lei. Este pentru computere desktop, are dimensiunile de 101,6x147x26,1 milimetri si 640 de grame. (www.emag.ro).
La putin peste pretul actual al unui hard disc de 1TB, compania americana EDGE Tech comercializeaza stick-uri de memorie USB de 32GB (de 30 de ori mai mica decat a hard-ului), cu o viteza de transfer de maximum 480Mb/s si garantie pe viata. Pretul este oricum cu 200 de USD mai mic decat al altor asemenea dispozitive cu capacitatea de 32GB. Modelul 32GB DiskGO nu este disponibil in Romania. 400 USD; www.edgetechcorp.com