USB 3.0 – Nvidia şi AMD s-au supărat pe Intel

12.06.2008
USB 3.0 – Nvidia şi AMD s-au supărat pe Intel

Este clar pentru toţi utilizatorii de calculatoare că
cel mai popular port pentru conectarea
dispozitivelor externe este USB 2.0. Totuşi, acest
standard a fost lansat oficial acum 8 ani, între
timp beneficiind de mici cosmetizări şi optimizări de performanţă.
Următorul pas în evoluţia normală a lucrurilor,

USB 3.0
, ar trebui să îşi facă apariţia într-un viitor
cât mai apropiat. Odată cu el ar trebui să avem viteze de transfer
de până la 4.8 Gbps sau 600 MB/s,
adică de 10 ori mai mari decât cele oferite de USB
2.0.

USB 3.0 – standardul care întârzie să apară

Din păcate, USB 3.0 întârzie să apară, iar
Nvidia şi AMD se grăbesc să arate
cu degetul spre Intel, principalul membru al
Grupului de Promovare USB 3.0. Conform celor două companii, Intel
întârzie publicarea specificaţiilor pentru
standardul USB 3.0 deoarece doreşte să acapareze o cotă de
piaţă cât mai mare
la lansarea acestuia. De cealaltă
parte, compania care ne-a adus procesoarele Core 2 Duo se disculpă
spunând că specificaţiile nu sunt
încă
definitivate, iar publicarea lor ar
putea duce la apariţia incompatibilităţilor între dispozitive şi
porturile PC-urilor.

USB 3.0 – schiţe iniţiale ale conectorilor

În concluzie, Nvidia, AMD, VIA Technologies şi
alte companii din domeniul IT se vor întâlni săptămâna viitoare
pentru a discuta dezvoltarea unui standard concurent cu USB
3.0
. Soluţia aceasta nu este chiar în avantajul
utilizatorului de rând deoarece două standarde similare pot duce la
probleme de incompatibilitate, aşa cum recunosc
neoficial şi cei de la AMD. Ultima apariţie
publică
a lui USB 3.0 a avut loc anul
trecut în septembrie la Intel Developer Forum, unde interfaţa a
fost demonstrată. Să sperăm că apele se vor linişti şi nu va trebui
să fim puşi în faţa unui război al formatelor ca cel din segmentul
multimedia
între Blu-ray şi HD DVD
.

USB 3.0 – mufa cu perechile adiţionale de conectori

Urmărește Go4IT.ro pe Google News