Vânzările de PC-uri, din nou pe un trend ascendent

13.01.2015
Vânzările de PC-uri, din nou pe un trend ascendent

Creşterea explozivă a vânzărilor de tablete şi smartphone pare să fi avut doar un efect temporar asupra vânzărilor de PC-uri, prăbuşirea catastrofală prognozată de unii analişti fiind un scenariu tot mai puţin probabil. Vizând un public al cărui entuziasm a început să pălească, piaţa tabletelor va continua să crească şi acest an într-un ritm mai lent, o parte din utilizatori alegând în schimb să investească în laptopuri puţin costisitoare, sisteme PC şi portabile cu ecran detaşabil.

Vânzările de PC-uri, din nou pe un trend ascendent

Potrivit studiului întocmit de Gartner, vânzările de PC-uri au crescut cu 1% în anul 2014, oprind declinul început în anul 2012. Repartizate pe regiuni, volumele de vânzări au însă variaţii mari, punctând o creştere substanţială de 13.1% în Statele Unite, realizată în perioada sărbătorilor de iarnă mai ales din vânzările de laptopuri ieftine (preţuri între 200 şi 300 dolari), sisteme ultraportabile şi laptopuri cu ecran detaşabil. Pentru regiunea Europei, Orientul Mijlociu şi Africa, creşterea observată în intervalul Q4-2014 a fost însă de numai 2.8%, livrările totalizând 26.5 milioane unităţi. Aici, trendul a fost stabilit mai ales de cumpărătorii vest-europeni, interesaţi  de laptopuri puţin costisitoare şi portabile convertibile de tip 2-in-1. Cumpărătorii din aceste regiuni preferă însă achiziţionarea de tablete şi smartphone, creşterea vânzărilor la aceste categorii fiind superioară.

Potrivit lui Mikako Kitagawa, analist Gartner, ˝utilizatorii sunt preocupaţi mai ales de consumul de conţinut şi activităţi care pot fi duse la bun sfârşit cu ajutorul smartphone-ului. Având de împărţit un buget limitat, cumpărătorii preferă să amâne cât mai mult posibil achiziţionarea unui nou PC, determinând scăderea observată recent în volumul vânzărilor˝.

În ce priveşte repartizarea cotei de piaţă, Lenovo rămâne pe primul loc în top-ul vânzărilor de PC-uri cu o cotă de 19.4% măsurată în intervalul Q4-2014, urmat la mică distanţă de HP cu o cotă de 18.8%, ale cărui vânzări au crescut mai ales în pieţele emergente şi regiunea Asiei. Pe locul 3 cu o cotă de 12.7%, Dell este urmat de producătorii Acer Group şi ASUS , poziţionaţi le locurile 4 şi 5.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult