Au apărut periuţe de dinţi care rulează muzică sau care semnalizează când trebuie schimbate capetele. Iată că acum a debutat pe piaţă şi periuţa de dinţi inteligentă care este capabilă să le arate utilizatorilor care sunt zonele danturii care nu sunt îngrijite suficient de bine.
Oral-B Genius este o periuţă electrică, lansată la MWC 2016, care înregistrează, cu ajutorul mai multor senzori, zonele din gură în care se află şi transmite informaţiile către o aplicaţie (sunt disponibile versiuni pentru Android şi iOS). Utilizatorii pot vedea, astfel, zonele pe care nu le periază suficient şi unde există riscul să apară afecţiuni ale dinţilor.
În pachet vine şi un suport pentru smartphone, care poate fi montat pe oglinda din baie. Astfel, utilizatorii pot vedea în timp real zonele în care trebuie să insiste pentru o curăţare completă.
Potrivit Oral-B, 80% dintre oameni nu periază suficient de bine cel puţin o parte a danturii, iar 60% nu periază deloc molarii din spate. Mai mult, deşi dentiştii recomandă sesiuni de periaj de cel puţin două minute, media este de aproximativ 45 de secunde.
Periuţa inteligentă Genius va debuta în magazine în luna iulie a acestui an.