Oamenii au grijă să publice pe reţelele de socializare, aşa cum este şi de aşteptat, cele mai bune imagini în care apar. Totuşi, această situaţie dă naştere la multe aşteptări nerealiste de la cei care doresc să aibă corpul perfect sau să slăbească. O tânără pasionată de fitness cu cont pe Instagram a demontat mitul persoanelor „perfecte”. Chiar şi cei care petrec mult timp la sală sau fac mult sport au defecte, pe care încearcă să le ascundă folosindu-se de postură şi de programele de editare foto.
Lauren Tickner a publicat un colaj compus din trei imagini, în care arată faptul că, în ciuda faptului că face mult sport, are „burtică”. Aceasta poate fi ascunsă uşor în imagini, prin schimbarea posturii.
Imaginea s-a viralizat pe Instagram şi are peste 33.000 de Like-uri.