Serviciul Uber a schimbat modul în care mulţi locuitori ai oraşelor folosesc transportul în comun sau taxiurile, în multe locuri acesta fiind primit cu reticenţă din partea celor care oferă deja servicii concurente de transport. Cu siguranţă însă, nimeni din oraşul Colon aflat în statul Michigan din Statele Unite nu se vor supăra să afle că a apărut serviciul „Amish Uber”, o alternativă la Uber pentru cei care nu folosesc tehnologia.
Cultura Amish din Statele Unite ale Americii refuză complet tehnologia modernă, aşa că o alternativă „ride sharing” dedicată lor pare să fie o piaţă care merită exploatată. Timothy Hochstedler, un locuitor al oraşului Colon, a pornit noul său business Amish Uber, prin intermediul căruia oferă servicii de transport cu o căruţă trasă de cal.
Pentru a chema Amish Uber nu poţi folosi o aplicaţie, sau un număr de telefon, ci trebuie să fii în vecinătatea trăsurii. De asemenea, clienţii nu au de a face cu tarife variabile sau cu un card de credit. Fiecare cursă costă 5 dolari, indiferent de distanţă.
Practic, Amish Uber pare să fie un serviciu de transport cu trăsura, asemeni celor pe care puteau fi găsite în secolul al XIX-lea în oraşele mari, însă este amuzant faptul că cei din cultura Amish încearcă să îşi adapteze modul de viaţă la cultura modernă.
Probabil că dacă „Amish Uber” va deveni popular, cei de la Uber îl vor chema pe Hochstedler în instanţă pentru utilizarea numelui în scopuri comerciale.