“Ce brand te reprezintă, inspiră?”, “Care este brand-ul fără de care nu ai putea trăi?” sau “Care este cel mai ecologic (verde) brand?” sunt câteva dintre întrebările gândite de peste 2000 de cercetători de piaţă, cu scopul de a reliefa cel mai de succes brand la ora actuală. Iar acesta este nimeni altul decât Apple, câştigător detaşat conform sondajului, adjudecându-şi primul loc la şase din cele 10 categorii.
Microsoft a bifat doar două “victorii”, dar la întrebări precum “Dacă ar fi să redefineşti un brand, care ar fi acela?” şi “Care este brand-ul cu care ai vrea să te confrunţi?”. Studiul a fost realizat la nivel mondial, pe segmente de vârstă (26 – 30 ani, 40 – 45 ani etc.). Iată şi rezultatele detaliate ale sondajului.