O femeie a povestit, unei publicații, cum își înșală, folosindu-se de tehnologia modernă, soțul cu care se află în izolare la domiciliu din cauza pandemiei COVID-19.
Cei doi sunt căsătoriți de 12 ani și au un copil, iar femeia susține că își iubește soțul, dar că are fantezii pe care bărbatul nu poate să i le satisfacă. Ea a explicat, pentru publicația Cosmopolitan, că a discutat cu soțul ei despre acestea și au încercat împreună anumite lucruri, dar a renunțat când și-a dat seama că îl punea într-o situație dificilă.
În urmă cu un an, femeia spune că și-a deschis un cont pe site-ul de aventuri extraconjugale Ashley Madison. Chiar înainte să ajungă pandemia în SUA, tânăra a început să se întâlnească cu diverși bărbați, pe care i-a ales, după cum spune, în urma unui proces riguros de selecție. După ce criza COVID-19 a izbucnit, protagonista întâmplării spune că a rămas izolată la domiciliu împreună cu soțul ei. Asta nu a pus, însă, punct aventurilor ei.
Femeia susține că și-a achiziționat o jucărie erotică care poate fi controlată de la distanță, via internet, de către amanții ei și că o folosește chiar dacă se află în aceeași casă cu soțul ei. Un astfel de gadget este Blue Motion Nex 2. Aceasta este o jucărie sexuală care se conectează cu un smartphone prin intermediul unei aplicaţii dedicate, iar utilizatorul poate crea tipare pentru vibraţii, în funcţie de cât de repede este apăsat ecranul sau cum este mişcat telefonul. Toate aceste tipare, care pot fi create şi în funcţie de muzica care rulează în fundal, pot fi salvate pentru a fi folosite mai târziu. Prin intermediul unor date de identificare, dispozitivul poate fi controlat, via internet, din orice colţ al lumii. Cu alte cuvinte, un bărbat aflat în Franţa poate controla vibratorul unei femei din Polonia.
„Aventuriera” spune că vorbește cu 5-6 bărbați zilnic, prin intermediul unor platforme precum Kik, WhatsApp, FaceTime sau Google Hangouts.
După ce izolarea se va termina, femeia susține că va continua să se vadă personal cu amanții ei.
Tânăra susține că, paradoxal pentru unii, toarte aceste aventuri i-au îmbunătățit relația cu soțul ei, chiar și viața sexuală.