Bungee Jumping spatial, distracţia viitorului

Săritul cu coarda elastică este cel mai popular sport extrem inventat în ultimii ani. Ştiu, este inspirat din obiceiurile locuitorilor Noii Zeelande, dar a devenit sport în epoca modernă.

Timpurile însă evoluează, noul devine vechi, fiind necesară o schimbare pentru a râmâne în top. Bungee jumping-ul spaţial sau bungee jumping 2.0, dacă vreţi, a apărut ca urmare a necesităţii găsirii unei soluţii de salvare a astronauţilor direct de pe orbită, pentru a evita catastrofe precum cea a navetei Columbia.

Pe scurt este vorba de un costum orbital construit din materiale speciale, care permite efectuarea unui salt de pe orbită direct pe pământ. Costumul acţionează ca o paraşută în mai multe trepte, atenuând căderea astronautului până în momentul în care picioarele acestuia ating pământul.

Prototipul costumului, încă netestat, a fost pus la punct de Rick Tumlinson şi Jonathan Clark, care împreună conduc Orbital Outfitters. Clark este cel care a iniţiat proiectul, motivat fiind de moartea soţiei sale, Laurel, în 2003, în incidentul Columbia.

Primele teste se vor face de la o înălţime de aproximativ 40 kilometri, urmând ca progresiv înălţimea să ajungă la 250 kilometri. Cele două pericole care îl ameninţă pe curajosul săritor sunt frecarea cu aerul, ce va genera temperaturi de câteva sute de grade pe suprafaţa costumului şi viteza de cădere, ce va ajunge la valoarea de 4000 km/h când astronautul va atinge straturile exterioare ale atmosferei pământului. În acest moment o paraşută specială se va deschide, ea având rol de stabilizare a traiectoriei de cădere şi reducere a citezei de coborâre, până la aproximativ 250 km/h la o altitudine de 1000 metri, moment în care o paraşută convenţională îl va aduce pe pământ în siguranţă pe temerarul poveştii noastre.

Dacă totul sună bine pe hârtie atunci aflaţi că cifrele de mai sus se referă la testul de la 40 kilometri. Până la 250 kilometri trebuie realizate multe teste intermediare, condiţiile schimbându-se drastic. Spre exemplu la 100 kilometri înăţime, unde viteza de intrare în atmosfera terestră va fi de aproximativ 30.000 km/h, acceleraţia va fi de 8,2 G, iar cel mai mare pericol, temperatura va atinge valoarea de 1650 grade Celsius.

Un “simplu” costum construit din Nomex nu va fi suficient pentru a proteja astronautul, acum intrând în calcul problema aerodinamicii, fiind necesară prezenţa unui scut de protecţie în forma botului navetelor spaţiale, ce va reduce drastic coeficienţii aerodinamici, micşorând deci frecarea cu aerul.

Cu toate aceste probleme, cei doi iniţiatori ai proiectului sunt convinşi că vor reuşi, ba mai mult şi-au setat chiar un termen limită de doi ani. Explorând şi mai mult posibilităţile, cei doi emit ipoteza dezvoltării unei noi forme de sport extrem, bungee jumping-ul stratosferic, pentru cei cu buzunarul gros şi fără rău de înălţime.