Cadouri pentru el

05.12.2007
Cadouri pentru el
Pentru caractere alese

Player DVD portabil Panasonic

Un cadou relativ impersonal, prin care mai degrabă îi întorci favorul pentru telefonul ce ţi l-a dăruit de ziua ta. O să-i placă, dar îţi va spune că nu era cazul. Unde mai pui că mai târziu, în loc să-ţi acorde atenţia mult dorită va urmări cu sufletul la gură trilogia “Lord Of The Rings” sau cine ştie ce alte filme de referinţă.

Player DVD portabil Panasonic

Avantajul acestui player (Panasonic DVD-LS80) este că are un ecran generos de 8.5 inch şi un unghi de vizionare excelent, astfel că i te poţi alătura oricând doreşti. Preţul de 200 $ este ok, merită. Garantez.

Dock iPod pentru karaoke în baie

Iubitul tău are voce de tenor? Îţi place la nebunie să-i auzi ecoul cristalin în timp ce se îmbăiază? Sau consideri că trebuie să-şi mai dreagă vocea? Oricum ar fi, dock-ul pentru iPod (70 $) ce se montează în baie îl va ajuta cu siguranţă.

iPod Docking Station in bathroom

Condiţia esenţială este ca jumătatea ta să aibă un player Apple, fie el şi cel mai simplu model – iPod Shuffle. A, şi să nu-ţi faci griji în privinţa integrităţii acestuia, dock-ul în care se introduce îl protejează de furia jetului de apă (este water-resist, mai pe englezeşte).

Pat de lux cu LCD TV, sistem audio şi programe de masaj

Ei bine, dacă te numeşti Monica Columbeanu, Mihaela Rădulescu, Nicoleta Luciu sau, cu alte cuvinte, ai un soţ putred de bogat, atunci merită să iei în considerare un pat de lux precum Hollandia Platinum-Luxe Elite. Din marginea lui, răsare la comandă un LCD TV Sony Bravia, dedesubt subwoofer-ul vibrează nevoie mare, iar sunetul surround te transpune direct în mijlocul acţiunii.

Pat de lux Hollandia

Totuşi, cel mai important aspect este acela că nu vei mai fi nevoită să-i faci masaj de fiecare dată când cască gura. Patul Hollandia este dotat cu un sistem tehnologic ultimul răcnet (patru motoare speciale controlate de un micro-computer) ce realizează 12 programe individuale de masaj. Bineînţeles, şi tu te poţi bucura de facilităţile acestui minunat pat. Sunt sigur că pentru tine 35.000 $ reprezintă o sumă modică.

Papagal vorbitor, pentru timizi

O situaţie mai delicată. Tu, studentă, lucrezi part-time mai mult pentru a câştiga experienţă, iar prietenul tău este un fraier. Totuşi, de sărbători toţi merităm o mică atenţie. Arată-i că îţi pasă de el, dar sugerează-i în acelaşi timp că trebuie să se schimbe.

Breloc papagal vorbitor

Brelocul cu papagal vorbitor este amuzant şi subtil totodată. Sunt şanse ca acesta să-i ridice un pic moralul datorită propoziţiilor pe care le rosteşte. Printre ele, ceva de genul “Hey Baby, show us yer t*ts”. Restul vorbelor de “duh” le poţi citi pe pagina produsului. Tot de acolo se face şi comanda, contra sumei modice de doar 10 $.

Orgasmo Clock, ceasul ce îl trezeşte în lipsa ta

Este vorba despre un ceas deşteptător inedit care, în locul alarmei clasice, redă cu fidelitate sunetele unei femei ce tocmai a atins punctul maxim de plăcere. Şi, cum majoritatea femeilor din ziua de azi îşi doresc să se remarce la locul de muncă, să aibe o carieră strălucită, sunt sigur că barbaţii de lângă ele vor avea parte de multe nopţi singuratice (sau nu). Măcar ceasul ăsta să fie o consolare. 25 $, un adevărat chilipir.

Orgasmo Clock

Telecomandă, bere, biliard

Spre deosebire de bărbaţi, pentru care găsirea cadoului potrivit pentru femei este o operaţiune complexă şi mai ales riscantă, pentru doamne şi domnişoare este mai uşor să aleagă un cadou pentru noi. Pentru că noi suntem mai puţin pretenţioşi, mai imaturi şi ne muţumim şi cu obiecte mai puţin practice.

Super-Sized TV Remote

Dacă cel pe care îl vizezi se simte mai macho când are controlul asupra telecomenzii, atunci trebuie neapărat să-i faci cadou o telecomandă. Şi nu orice telecomandă, ci una mare, să se simtă special. Super-Sized TV Remote este un model a cărei dimensiune se trage de la butoanele. Acestea au aproximativ 2 cm mărime şi pot fi cu uşurinţă folosite fără să te uiţi cu coada ochiului la telecomandă.

Super-Sized TV Remote

Super-Sized TV Remote este o telecomandă universală care poate fi folosită pentru televizor, DVD Player, sistem audio sau video. Căutarea codului pentru legarea la un anumit dispozitiv se face automat. 20 de dolari este preţul corect pentru Super-Sized TV Remote.

Pocket Knife SwissChamp

Dacă e tipul de cercetaş, bun la toate în casă, care vrea să aibă tot timpul la el instrumente pentru operaţiuni neprăvăzute, îi poţi cumpăra un super mega hiper extra briceag. Pentru 69 de dolari poate avea la el în orice moment zeci ce cuţitaşe, desfăcătoare de sticle, tirbuşoane, pile de unghii şi multe altele. De fapt, acest briceag atăt de multe obiecte tăietoare încât cred că ar putea fi folosit cu succes şi de un doctor chirurg.

Pocket Knife SwissChamp

Briceagul celebrei armate elveţiene pururea neutră poate fi comandat de aici.

Camera Armor

Poate iubitul/soţul/amantul/fratele tău este fotograf. Ba chiar fotograf profesionist. Şi poate are un aparat profesional, un SLR pe care a dat câteva mii de dolari şi la care ţine mai mult ca la propria integritate corporală. În acest caz ar fi cu siguranţă încâtat de o armură pentru aparatul foto.

Camera Armor

Camera Armor este, aşa cum sugerează şi numele, o husă de protecţie din silicon pentru corpul şi obiectivul SLR-urilor. Este recomandată pentru aparatele Canon, Nikon şi Sony. Cei 80 de dolari reprezintă un preţ infim pentru protejarea preţioasei camere foto.

USB Drink Chiller & Warmer

Potenţialele cadouri prezentate până acum în acest articol au un lucru în comun: toate au denumiri care vorbesc de la sine despre scopul lor, făcând redundantă descrierea mea. Ce aş mai putea spune despre un produs care se numeşte USB Drink Chiller & Warmer, decât că se conectează la calculator pe USB şi ţine băuturile reci sau calde, după caz.

USB Drink Chiller & Warmer

Este adevărat că ar putea fi un cadou potrivit pentru oricine, numai că în momentul în care l-am descoperit m-am gândit automat la o bere rece, lângă calculator. Aşa că dacă cunoşti pe cineva pentru care berea reprezintă esenţa filosofiei şi care stă mai toată ziua la calculator, nu ezita să-i luminezi sărbătorile cu un USB Drink Chiller & Warmer. Costă 25 de dolari şi, din păcate, nu vine cu niciun bax de bere la pachet.

Laser-Guided Pool Cue

Cele mai frumoase cadouri rămân cele care au iz de jucărie, aşa cum se întâmpla în copilărie. Întotdeauna am preferat jucăriile, în pofida hainelor primite de la părinţi. Dacă acesta este şi cazul bărbatului din viaţa ta, te poţi orienta către un tac de biliard. Bineînţeles, cu condiţia să fie un împătimit al sportului cu bila neagră. Dacă acesta este cazul, atunci cu siguranţă va fi încântat de tacul de biliard cu laser.

Laser-Guided Pool Cue

Laserul, în acest caz, este montat în vârful tacului şi are rolul de a ghida jucătorul. Raza se va reflecta pe bilă, arătând locul în care va fi lovită bila. Nu ştiu dacă va fi considerat trişor, dar cu siguranţă va reuşi să-şi direcţioneze mai bine loviturile. Laser-Guided Pool Cue valorează 80 de dolari şi poate fi comandat de aici.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News