Cei care doresc să se aboneze la Starlink în România trebuie să scoată din buzunar o sumă destul de mare. Prețul hardware-ului, care constă într-o antenă, cablurile aferente și cutia care transformă semnalul de satelit în Wi-Fi sau o conexiune prin cablu, este de 3.200 lei. Pe lângă tariful „de intrare” va trebui plătit și abonamentul lunar de 529 lei. Însă toate acesta vor părea chilipiruri, când vei afla cât trebuie să plătești pentru a te bucura de tot confortul accesului la internet broadband în timp ce călătorești. Spre exemplu, pe mare sau ocean, folosind vaporul sau iahtul tău de lux.
Problema nu ar fi că accesarea rețelei Starlink presupune hardware prea costisitor, sau alte facilități de care utilizatorii de rând nici nu au nevoie. Ne, de fapt avem de-a face cu o strategie de marketing pur, pornind de la noțiunea că accesul la internet dintr-o locație fixă poate fi cu ușurință considerat o necesitate de bază, însă nu și din avion, sau de pe mare.
Asigurat cu antene prevăzute cu trepied, care pot fi amplasate oriunde există vizibilitate neobstrucționată spre cer, serviciul Starlink Maritime vine cu un tarif de 10000 dolari pentru instalarea a două echipamente de recepție menite să asigure continuitatea și stabilitatea conexiunii, indiferent de condițiile meteo. Apoi, abonamentul lunar este 5000 dolari pe lună, de 45 ori mai mult decât pentru un abonament de internet fix prin rețeaua Starlink.
Starlink Maritime allows you to connect from some of the most remote waters in the world → https://t.co/Qa48wiYN5f pic.twitter.com/Vd3Bli6id2
— SpaceX (@SpaceX) July 7, 2022
Pentru toată această cheltuială, clienții premium ai companiei lui Elon Musk se aleg cu o viteză de download de 350 Mbps, garantată în limita posibilităților tehice permise de condițiile meteo și acoperirea disponibilă în locația respectivă. Printre „variabilele” pe care echipamentul cu două antene de recepție încearcă să le adreseze intră și oscilațiile cauzate de valurile mării, sau condiții meteo nefavorabile, dezvoltatorul SpaceX descriind soluția tehnică oferită drept cea mai avansată cu putință.
Nu doar atât, accesul rapid și sigur la internet poate fi considerat și o investiție în siguranță pentru aventurierii cu buzunare adânci și companiile ale căror vapoare traversează în mod regulat oceanele lumii. Spre exemplu, accesul Starlink ar putea ajuta echipajele vapoarelor de marfă sau transporturi petrolier să se simtă mai puțin izolați de restul lumii, în timp ce urmăresc filmele preferate pe Netflix sau folosesc apeluri video la rezoluție înaltă pentru a petrece timp cu membrii familiei aflați la mii de kilometri distanță.
Spre comparație, abonamentul Starlink cu un kit instalat pe o banală rulotă pentru vacanță este de doar 135 dolari.