Cineva a plătit peste 200.000 de dolari americani pentru a intra în posesia papucilor murdari ai lui Steve Jobs. Întrucât regretatul CEO Apple era o persoană care nu păstra foarte multe vechituri, acești papuci, purtați de el în anii 70 și 80, în perioada în care a fondat Apple, aceștia au fost recuperați din coșul de gunoi de către cel care îi administra proprietățile, Mark Sheff.
Sheff i-a vândut în 2016 la o altă licitație pentru 2.000 de dolari. Acum, șase ani mai târziu, noul proprietar spera să ia pe acești papuci o sumă „frumușică” de câteva zeci de mii de dolari americani, însă, spre surprinderea lui, cineva și-a dorit atât de mult să dețină ceva folosit de Steve Jobs, încât a fost dispus să se despartă de 218.750 dolari americani. Este posibil ca acel cineva să fie o persoană din spațul „crypto”, întrucât papucii vin și cu un NFT care include o filmare la 360 de grade cu papucii, pentru a-i deține și în spațiul virtual.
Descrierea produsului, vândut prin intermediul casei de licitații Julien’s Auctions, este însă cel puțin amuzantă:
„Papucii sunt folosiți mult, dar încă sunt intacți. Talpa și tălpicii încă au forma piciorului lui Steve Jobs imprimată, realizată după ani de utilizare.”
Papucii, modelul Arizona de la Brikenstock, au mai fost expuși anterior în diverse expoziții, inclusiv la Salone del Mobile din Milano și în sediul Brikenstock din Germania, dar și în primul magazin Brikenstock din SUA din New York.
Valoarea acestor papuci pare să crească, cu fiecare proprietar care îi scoate la licitație. Rămâne de văzut dacă peste câțiva ani, cel de-al treilea (sau al patrulea, dacă îl punem și pe Jobs la socoteală) va încerca să vândă acești papuci pentru o sumă și mai mare.
sursa: The Verge