Compania Xerox a dezvoltat un software cu ajutorul căruia afli dacă eşti un fotograf talentat, unul cu potenţial sau doar un amator cu veleităţi de profesionist.
Partea interesantă este că aplicaţia nu analizează calitatea tehnică pozei (lucru uşor de obţinut cu ajutorul unui DSLR ieftin) ci compoziţia, estetica imaginii.
În momentul de faţă, algoritmul poate fi testat online pe o serie de imagini puse la dispoziţie de Xerox. Cei care doresc să vadă părţile bune şi rele ale fotografiilor personale mai au de aşteptat.
Până una alta, există şi alte aplicaţii de analiză a imaginilor, dar care depind de intervenţia utilizatorilor. Spre exemplu, pe site-ul anaface.com, poţi încărca un portret şi afla cât de frumoasă este persoana respectivă, pe o scară de la 0 la 10.