Oficialii din Palm Beach County, Florida, le atrag atenția cetățenilor să nu mai arunce șervețele umede în toalete și canalizare, deoarece acestea au dus la blocarea, în același timp, a tuturor pompelor dintr-o stație de epurare a apei.
The Palm Beach County Water Utilities Department a publicat imagini cu pompele înfundate, transmite UPI. Problema a fost cauzată de creșterea numărului de șervețele umede folosite, pe fondul pandemiei COVID-19. În lipsă de hârtie igienică, mulți oameni au apelat la aceste produse. Au fost folosite, de asemenea, pentru dezinfectare, mult mai multe șervețele îmbibate cu clor și alcool.
VEZI IMAGINILE DIN GALERIA FOTO
Oficialii subliniază că chiar și șervețelele despre care se spune că pot fi aruncate în toaletă pot crea probleme, iar cel mai bun loc în care pot fi puse după ce sunt folosite este coșul de gunoi.
Șervețelele umede provoacă probleme mari și în sistemele de canalizare. Un „fatberg” format din grăsime întărită, ulei şi şerveţele umede, a cărei lungime o depăşea pe ce a două autobuze supraetajate, a fost găsit într-o reţea de canalizare la câţiva metri distanţă de apele mării într-o staţiune populară din oraşul Devon. Muncitorii au fost nevoiţi să lucreze opt săptămâni pentru a tăia în bucăţi şi a îndepărta „monstrul” de 64 de metri lungime.
Fatberg-ul din Devon
„Este cea mai mare bucată descoperită până acum și va fi nevoie de opt săptămâni pentru a diseca acest monstru în condiții de muncă excepțional de grele”, declara, atunci, directorul companiei care se ocupă de îngrijiraea canalizării din zonă, Andrew Roantree.
În urma „autospsiei” făcute de cercetători s-a descoperit că cel din Devon era compus din: ulei de gătit, produse de igienă personală (șervețele umede), păr, sfoară, fibre natuarale și artificiale, rezultate de la rufe, prosoape, lavete și haine.
Din fericire, în fatberg nu au fost descoperite substanțe toxice.