Cum pui automat watermark-uri pe o colecţie de fotografii

Cum pui automat watermark-uri pe o colecţie de fotografii

Ai fotografii pe care doreşti să le publici pe Internet cu scopul de a te face cunoscut şi vrei totodată să-ţi protejezi drepturile de autor? Atunci este bine să pui pe ele un watermark care să ateste cumva faptul că pozele îţi aparţin.

Operaţiunea în sine este extrem de simplă, dacă ai o singură fotografie sau doar câteva peste care alegi să suprapui un text. Dar ce te faci când ai, să spunem, o colecţie de zeci sau chiar sute de fotografii? Să le iei la rând şi să le prelucrezi manual este evident o decizie neinspirată. Să apelezi la un program care face toată treaba în locul tău – aşa mai merge.

Am ales pentru prezentare binecunoscutul Adobe Photoshop, un program pe care fără îndoială cei mai mulţi dintre voi îl ştiţi şi îl folosiţi la nivel elementar (redimensionare imagini, corectare ochi roşii, ajustare contrast şi culori etc.). Următoarea treaptă ca dificultate este apelarea funcţiilor automate, pe baza unui model definit de utilizator – crearea unei acţiuni complexe pe care Photoshop-ul să o aplice apoi asupra unei colecţii de fotografii.

Acţiunea pe care noi dorim să o realizăm în cazul de faţă este plasarea unui watermark peste fotografie. Pentru a simplifica procedura şi a o face mai uşor de înţeles, am ales o demonstraţie cu un watermark simplu, ce constă într-un text fără efecte deosebite.

Acest text va fi suprapus automat pe o colecţie de imagini.

Înainte de începerea propriu-zisă a operaţiunii, recomandăm ca respectiva colecţie să conţină imagini cu dimensiune identică.

Pasul 1 – Alegem o imagine din colecţie pentru realizarea şablonului şi o deschidem în Photoshop.

Pasul 2 – Din fereastra „Actions” (tastaţi Alt+F9 dacă nu e vizibilă) selectăm opţiunea „Create new action„, alegem un nume sugestiv care să reprezinte operaţiunea (ex: watermark) şi facem click pe butonul „Record„.

Pasul 3 – Concepem watermark-ul tip text prin selectarea uneltei „Horizontal Type Tool„. Caracteristicile textului (font, culoare, orientare, dimensiuni, efecte) rămân la latitudinea voastră.

Pasul 4 – Poziţionăm textul în zona dorită (de regulă în colţul din dreapta sus / jos al fotografiei).

Pasul 5 – Salvăm imaginea cu opţiunea „Save as” din meniul „File” şi alegem formatul dorit (JPG, PSD, TIFF, BMP, GIF etc.).

Pasul 6 – Punem „Stop” pe acţiune (butonul de stop din fereastra „Actions”). În acest moment şablonul este gata şi putem închide imaginea model. Paşii următori sunt pentru realizarea automată a operaţiunii înregistrate.

Pasul 7 – Mergem în meniul File -> Automate -> Batch şi verificăm ca acţiunea de executat să fie cea înregistrată la paşii anterior – în cazul de faţă „Watermark”.

Pasul 8 – Alegem sursa unde se află fişierele de procesat, apoi specificăm destinaţia (locul unde să se salveze).

Pasul 9 – Bifăm opţiunea Override Action „Save as” Command pentru ca totul să se deruleze automat, fără să specificăm de fiecare dată unde să se salveze imaginea (acest lucru l-am realizat în cadrul acţiunii manuale, la pasul 5).

Pasul 10 – Apăsăm pe OK pentru a porni procesarea automată.

După finalizarea operaţiunii, verificăm în folder-ul de destinaţie dacă pozele au watermark. În mod normal, orice eroare este semnalată pe parcurs.

Dacă Photoshop-ul ţi se pare totuşi dificil pentru plasarea de watermark-uri pe fotografii, există soft-uri dedicate realizării acestei operaţiuni (de exemplu Batch Watermark Creator).

Citeşte şi: Cum faci editare foto în masă cu Irfan View.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News