Fie că e vorba de un telefon mobil, de un calculator sau de un
casetofon vechi, e responsabilitatea noastră să protejăm pe
cât posibil mediul şi să ne asigurăm că ajung la un centru
de colectare pentru echipamente electronice uzate.
Iar dacă până acum puteam să ne scuzăm spunând că nu ştiam că
există cineva care să se ocupe de aşa ceva, de azi înainte nu mai
avem nicio scuză. Uniunea Europeană a adoptat o directivă
care sileşte producatorii sa sprijine procesul de
colectare, tratare şi reciclare a acestor echipamente.
Aceasta se aplică evident şi în România.
Spre exemplu, Vodafone a lansat un program de reciclare
pentru telefoanele mobile, bateriile folosite se pot plasa
la Mega Image, iar calculatoarele vor fi săltate de către o
asociaţie nouă denumită Union Dynamic.
Pentru toate există soluţii. Mai multe despre asociaţiile şi
companiile care se ocupă de colectarea gadgeturilor în România
puteţi citi în articolul „Marea
curăţenie de toamnă sau CE si UNDE reciclăm” de pe
Green Blog.