Diabolic sau cu adevărat util? Cercetătorii vor să le implanteze deținuților amintirile victimelor

Diabolic sau cu adevărat util? Cercetătorii vor să le implanteze deținuților amintirile victimelor
Foto: Hashem Al-Ghaili/captură YouTube

Un nou progres tehnologic s-ar putea dovedi foarte util pentru societate sau de-a dreptul diabolic, în funcție de perspectiva din care priviți: cercetătorii vor să le implanteze deținuților amintirile victimelor.

Un lucru este clar: trăim deja în viitor. Cercetătorii vor să le implanteze deținuților amintirile victimelor folosind un dispozitiv numit Cognify.

Sistemul futurist ar putea include un dispozitiv similar cu o cască VR care afișează imagini generate de AI cu infracțiunea comisă. Acesta ar putea fi combinat cu un implant cerebral care induce stări emoționale precum remușcare sau regret, emoții pe care un infractor ar putea să nu le experimenteze niciodată de unul singur.

Cercetătorii vor să le implanteze deținuților amintirile victimelor

Dezvoltatorul conceptului, Hashem Al-Ghaili, are planuri îndrăznețe pentru această tehnologie, sperând că efectele pe termen lung ale sesiunii terapeutice vor face ca amintirile să devină permanente.

Oficialii au spus de mult timp că închisoarea descurajează infractorii de la comiterea altor infracțiuni, deși peste 100 de studii realizate în 2021 au constatat că aceasta nu previne recidiva. Al-Ghaili speră să schimbe acest lucru printr-o închisoare care îi va ajuta pe infractori să învețe din trecutul lor tulburat.

„Cognify ar putea într-o zi să creeze și să implanteze amintiri artificiale direct în creierul deținutului. Aceste amintiri complexe, vii și realiste sunt create în timp real folosind conținut generat de AI”, se menționează într-un videoclip care explică tehnologia.

Reabilitarea ar dura câteva minute, dar probabil acestea vor părea ani pentru infractor. „În mintea infractorului, timpul ar trece diferit, mai lent decât în realitate, făcându-l să experimenteze ani întregi”, se spune în videoclip.

Cum funcționează această tehnologie?

Înainte de a începe terapia, deținuților trec printr-o scanare cerebrală de înaltă rezoluție care creează o hartă detaliată a căilor neuronale. Acest lucru îi permite sistemului Cognify să se concentreze pe regiunile specifice ale creierului responsabile de memorie, raționament și gândire logică. Acestea se găsesc în hipocamp, cortexul prefrontal, amigdală, lobul parietal și cortexul cingular anterior.

Pe lângă toate aceste efecte vizuale, tehnologia ar putea, de asemenea, să stimuleze un răspuns fizic, permițându-i infractorului să simtă durerea și suferința îndurate de victima sa, notează Unilad.

„Unele amintiri sunt concepute pentru a declanșa consecințe și traume. Aceste amintiri ar putea simula consecințele pe termen lung ale acțiunilor violente, cum ar fi durerea familiei victimei sau trauma fizică și emoțională îndurată de victimă”, se menționează în videoclip.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ştefan Trepăduș este blogger din 2009, abordând subiecte legate de cultură și de tehnologie. După un an petrecut într-o agenție de social media și doi ani în presa locală, el s-a reîntâlnit cu domeniile mai dragi inimii lui, știința și tehnologia, în cadrul grupului Gândul Media Network. citește mai mult