După ce ruşii au amânat lansarea unei rachete Soyuz recent din cauza faptului că una din camerele de combustie nu s-a aprins, cineva a întrebat pe Twitter cu ce dispozitiv se aprind motoarele acesteia pe rampa de lansare. Răspunsul este unul neaşteptat pentru mulţi oameni. Este vorba de „chibrituri” din lemn de mari dimensiuni, câte unul pentru fiecare cameră de combustie.
O rachetă Soyuz are 310 tone şi cinci motoare principale, fiecare cu patru camere de combustie. La acestea se adaugă 12 motoare mai mici pentru dirijarea rachetei în zbor. În total sunt 32 de „chibrituri” care aprind aceste propulsoare. Este esenţial ca toate motoarele să se aprindă în acelaşi timp, deoarece chiar şi cea mai mică scăpare de combustibil (oxigen lichid şi kerosen) poate provoca o catastrofă.
Pentru a rezolva problema, inginerii sovietici din anii ’50, care lucrau la prima rachetă balistică intercontinentală (R-7) şi care este un strămoş al rachetei Soyuz, au inventat un dispozitiv de aprindere numit PZU, abrevierea rusească pentru „dispozitiv pirotehnic de aprindere”. După ce racheta Soyuz este aşezată pe rampa de lansare, inginerii montează manual în fiecare cameră de ardere câte un chibrit de mari dimensiuni, în forma literei T, realizat în mare parte din lemn.
Astfel, 20 de chibrituri mai mari sunt puse în camerele motoarelor principale, iar 12 mai mici în motoarele care asigură controlul în zbor. La capătul fiecărui băţ sunt încărcături pirotehnice. Acestea sunt aprinse simultan prin intermediul unui fir conectat la reţeaua de control al lansării. După ce combustibilul ia foc, firele sunt tăiate de căldura extremă, iar atunci inginerii ştiu că s-a produs aprinderea.
Sistemul nu a fost schimbat deoarece s-a dovedit a fi fiabil în cei peste 60 de ani de existenţă şi după lansarea a sute de rachete.