Doi copii care foloseau un magnet legat cu sfoară pentru a extrage obiecte metalice dintr-un lac din Finlanda au scos la suprafață un obiect periculos.
Lari Tammivuori și Viljami Juutilainen, din Lahti, se așteptau să scoată din lac capace de sticle și cuie, cum se întâmplă de obicei. Au extras, însă, o grenadă de mână. „Nu am realizat imediat ce este”, a declarat Juutilainen.
Copiii au dus obiectul la mal. La scurt timp după aceea s-au gândit că ar putea exploda, așa că s-au îndepărtat. Băieții au adus-o pe mama lui Juutilainen să vadă obiectul, iar aceasta și-a dat seama că poate fi o grenadă. Mătușa unui dintre băieți este polițistă, iar mama copilului i-a trimis câteva poze cu obiectul.
Imediat după aceea, celor trei li s-au dat instrucțiuni să se îndepărteze, iar la fața locului a venit poliția, transmite UPI.
O echipă a armatei a preluat grenada, care a fost apoi detonată în siguranță.
Autoritățile nu au anunțat cât de veche era grenada sau dacă mai putea exploda încă.
Pescuitul cu magneți este un hobby destul de popular. Sunt folosiți magneți neodim, foarte puternici. Aceștia sunt legați cu o sfoară și aruncați în apă.
Kit-uri pot fi găsite la vânzare și în magazinele online din România. Dispozitivul poate fi folosit pentru recuperarea de obiecte metalice căzute în apă sau de către vânătorii de comori, care caută monede sau alte obiecte valoroase.
Prin această metodă au fost descoperite monede și bijuterii valoroase, seifuri sau arme de toate felurile.