Ecrane reflexive pliabile şi taguri RFID inteligente: un concept Samsung al telefonului din viitor

Ecrane reflexive pliabile şi taguri RFID inteligente: un concept Samsung al telefonului din viitor

Samsung a prezent de câteva ori ecranele sale flexibile, însă produsele care le vor folosi nu sunt încă apte să dea piept cu piaţa. Până când acestea vor deveni realitate, Samsung a făcut o nouă demonstraţie cu un concept care exemplifică  câteva din direcţiile către care compania crede că se va îndrepta industria.

 

Prezentat în cadrul conferinţei MobileBeat, prototipul Samsung este un terminal mobil al cărui ecran flexibil pliabil poate fi extins pentru a oferi o suprafaţă mai mare, comparabilă cu cea a unei tablete. Un detaliu interesant este utilizarea unui ecran reflexiv, care, la fel ca modelul Mirasol de la Qualcomm, foloseşte lumina ambientală pentru iluminare. Acest ecran este bazat pe o matrice de cristale fotonice variabile acţionate electric, schimbarea culorilor putând fi folosită şi pentru particularizarea interfeţelor modulelor software, economisind totodată energie prin eliminarea iluminării de fundal.

/

Pe lângă acest ecran, Samsung a prezentat şi posibilele direcţii în care s-ar putea îndrepta accesoriile inteligente. Compania a exemplificat aceste posibilităţi prin prezentarea unui tag RFID de unică folosinţă care a fost utilizat pentru captura unor date medicale, rezultatele putând fi apoi direcţionate online către un serviciu medical. Reprezentantul companiei a afirmat că, deşi numărul acestor tipuri de accesorii este scăzut în acest moment, acesta va exploda în viitorul apropiat, când compania crede că acestea vor deveni parte componentă a diferitelor accesorii vestimentare precum hainele, ochelarii sau ceasurile.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News