Experimente ca în Fallout într-un spital foarte apreciat

15.10.2009
Experimente ca în Fallout într-un spital foarte apreciat

La începutul lui 2008, medicii spitalului
Cedars-Sinai din L.A. au setat incorect un
tomograf
destinat pacienţilor cu probleme de ordin
neurologic, iar acum s-a descoperit că aceştia au fost expuşi unor
radiaţii de opt ori mai mari decât valorile
obişnuite.

Recent, unul dintre pacienţi s-a prezentat la spital cu
simptomele specifice expunerii la radiaţii (căderea
părului
fiind una dintre ele), iar doctorii au realizat
greşeala pe care au făcut-o. Chiar şi aşa, acum le va fi greu, dacă
nu chiar imposibil să se justifice în faţa a peste 200 de
pacienţi cu pielea şi părul afectate de radiaţii
. Asta în
cel mai fericit caz.


CT Scanner

Cedars-Sinai este considerat unul dintre cele mai bune
spitale din Statele Unite
în 2009. După acest incident,
s-ar putea să ajungă însă pe lista neagră.

Dacă în România greşelile medicale se petrec
din cauze ce ţin de lipsa aparaturilor şi a medicamentelor sau de
un personal nemotivat / nepăsător, iată că la americani tehnologia
avansată nu mai poate fi strunită şi scapă uneori de sub
control.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News