Un nou studiu, bazat pe informaţii dintr-un experiment şi datele colectate din aplicaţiile de dating precum Tinder, arată că femeile singure sunt atrase în general de bărbaţii care au iubite sau soţii atractive. Mai mult, aceştia sunt văzuţi ca fiind mai inteligenţi, cu un simţ al umorului mai dezvoltat şi mai de încredere.
Potrivit autorilor studiului, acest lucru se întâmplă deoarece, în subconştient, femeile cred că un bărbat care a cucerit o femeie frumoasă are mai multe calităţi.
S-a ajuns la această concluzie după ce 245 de femei singure au fost puse să spună cât de atractivi sunt bărbaţii dintr-o serie de poze. Majoritatea i-au indicat pe cei care în imagini apăreau alături de o partenere atractivă.
Studiul „All the good guys are taken” (trad. „Toţi bărbaţii buni sunt luaţi”) a fost realizat de cercetători de la Texas Christian University.
Mai mult, un sondaj realizat de site-ul de dating Gleeden pe un eşantion de 13.000 de utilizatori, arată că ziua de 9 ianuarie este cea în care sunt şansele cele mai mari ca oamenii să îşi înşele partenerii de viaţă. Totodată, luna ianuarie este cea în care au loc cele mai multe escapade. Motivul? Oamenii doresc să îşi „recapete libertatea” după perioada sărbătorilor, în care mulţi se simt sufocaţi de atenţia primită.