Gadgetul. De unde până unde şi mai ales de ce?

Gadgetul. De unde până unde şi mai ales de ce?

În caz că nu ai remarcat, în această săptămâna go4it.ro a făcut o incursiune jurnalistică în negurile vremii pentru a scoate la iveală de unde a pornit şi unde s-a ajuns cu toate aceste dispozitive şi aparate cool pe care uneori în necunoştinţă de cauză, alteori din vina limitărilor de vocabular le numim generic gadgeturi. Am scris despre istoria laptopurilor, evoluţia telefoanelor mobile şi chiar am aniverstat 10 ani de la primul player MP3. Dar nu am lămurit problema cu gadgeturile. Sensibila misiune de a cerceta şi vedea de unde a s-a pornit şi de fapt ce sunt gadgeturile îmi revine.

Problema nu e deloc simplă. Gadgetul nu are istorie. Nu e ceva care poate fi găsit pe Wikipedia sau în vreun manual dedicat. Gadgetul e un nume, o etichetă, nu un concept sau un produs determinat. Ba chiar mai mult, nu trebuie să fie neapărat un dispozitiv. Unele aplicaţii software sunt, de asemenea, numite gadgeturi (respectiv widget-uri). Dar pe ele le las deocamdată deoparte.

De ce?

În general, majoritatea dintre noi numim gadget un dispozitiv mobil care beneficiază de un design aparte. Designul şi mobilitatea devin astfel condiţii ca un dispozitiv să fie numit gadget. Gadget poate fi un telefon mobil, un PDA, un player MP3, un laptop şi orice alte dispozitive care îndeplinesc cele două condiţii. În realitate însă, aprecierea este de cele mai multe ori subiectivă, iar titlul de gadget este atribuit şi când nu ar fi cazul.

ipod

Termenul gadget vine de fapt să completeze spaţiul gol lăsat de denumirile standard. Apar tot felul de produse, care de care mai ciudate, cu funcţii nemaivăzute şi design mai fantezist. Terminologia nu reuşeşte să ţină pasul cu ele şi să găsească o denumire exactă şi corectă pentru fiecare. Aici intervine salvator "gadgetul", etichetă pe care o aplicăm cu generozitate în stâga şi-n dreapta. Ce este un ceas deosebit? Gadget. Ce este un deşteptător care trezeşte tot blocul? Un gadget. Ce este un coş de gunoi în formă de roboţel? Bineînţeles, tot un gadget! În exact aceeaşi ordine de idei, noţiunea de gadget se aplică şi telefoanelor mobile, tocmai pentru că denumirea "telefon mobil" este depăşită şi nu mai exprimă de mult posibilităţile tehnice ale dispozitivului respectiv.

De unde până unde?

Conform Wikipedia, termenul gadget a fost folosit pentru prima oară în literatură, în anii 1800. Era folosit, exact cum spuneam, în a indica un dispozitiv pentru care nu exista o denumire standard. Sursa citată de Dicţionarul Limbii Engleze este cartea Spunyarn and Spindrift din 1886 a lui Robert Brown.

Unii spun că termenul s-ar trage din denumirea firmei care a construit Statuia Libertăţii: Gaget, Gauthier & Cie. Alţii spun că ar veni din franceză, de la gâchette (instrument sau accesoriu de mici dimensiuni). Iar ca fapt divers, prima bombă atomică a fost şi ea poreclită cu cinism gadget de către oamenii de ştinţă care şi-au pătat mâinile în proiectul Manhattan.

Cei de la Wired au un articol interesant despre o serie de dispozitive descoperite de arheologi, pe care autorul articolului le-a denumit cele mai importante gadget-uri din istorie. Este un articol interesant pentru iubitorii de istorie, printre care se numără cu mândrie şi subsemnatul. Numai că eu nu aş numi gadget niciunul dintre obiectele respective. Tocmai pentru a evita demonetizarea acestui termen. Ar trebui să etichetăm drept gadget-uri doar acele dispozitive care punctează la mobilitate şi la design. Atât. Şi să evităm să numim orice obiect gadget.

Fără a avea o definiţie universal acceptată şi mai ales fără să fie legat strict de un anumit produs, gadgetul este un miraj şi o atracţie pentru toţi oamenii. Un telefon nou, un player MP3 nou, sau chiar o cameră foto mai bună sunt genul de produse în faţă cărora rezişti cu greu să nu deschizi portofelul. În final eticheta contează mai puţin, important este relevanţa şi funcţionalitatea produsului.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News