Hexapozii, animale de companie sau cei ce ne vor domina?

23.07.2009
Hexapozii, animale de companie sau cei ce ne vor domina?

Hexapodul RHEX este dovada “vie” că nu doar monştrii de talia lui Big Dog pot fi amuzanţi şi înspăimântători deopotrivă. RHEX, prin mişcările sale extrem de comice, are toate şansele ca în viitor să ajungă unul dintre cele mai populare animale de companie.

De cealaltă parte, o teorie sumbră ne face să simţim fiori reci pe şira spinării. Cum ar fi să ne confruntăm cu o armată de roboţi autonomi, conduşi de un lider cu o inteligenţă artificială peste cea a unor genii precum Newton sau Einstein? Şi cu un blindaj indestructibil. Mergem prea departe cu imaginaţia sau peste 100 de ani va fi o certitudine? Vom duce un război de soiul “Terminator” sau “Transformers”? Posibil, deoarece Pentagonul lucrează deja la un proiect ce urmăreşte realizarea unor roboţi complet autonomi care se vor “hrăni” cu ceea ce vor găsi în natură. Americanii spun că aceşti roboţi sunt vegetarieni. Alte voci susţin însă că nu ar fi deloc aşa şi că adoră carnea crudă.

Robot hexapod

Noi ce să mai credem? Dacă acum câţiva ani poveştile cu androizi, boţi şi alte chestii de genul le încadram la S.F.-uri, astăzi pot să afirm că basmele au devenit o realitate.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News