Incident grav în Rusia: Un lansator de rachete balistice nucleare, implicat într-un accident

09.08.2022
Incident grav în Rusia: Un lansator de rachete balistice nucleare, implicat într-un accident
Foto: Wikipedia

Un transportor de rachete balistice rusesc a fost implicat într-un accident rutier pe 4 august în Rusia.

Imagini cu incidentul au circulat pe rețelele de socializare. Vehiculul militar este un model MAZ-7917, capabil să transporte o rachetă balistică intercontinentală Topol. Acesta a fost implicat în accident împreună cu două automobile, un Porsche Cayenne și o Lada 2107.


Din fericire, versiunea de MAZ-7917 implicată în accident nu transporta la momentul respectiv o rachetă nucleară. În schimb, avea un rezervor plin cu apă și nisip, pentru a simula caracteristicile vehiculului real.

Incidentul s-a petrecut în apropiere de orașul Barnaul, din Regiunea Altai, în apropiere de granița cu China și Mongolia. Mai multe detalii despre subiect au apărut în diverse publicații din Rusia. Trei persoane au fost rănite. Accidentul ar fi fost provocat de SUV, care a împins mașina Lada în transportor.

Dacă în Vest astfel de vehicule sunt rareori văzute pe drumurile publice, în Rusia situația este diferită. În 2019 un transportor / lansator de rachete balistice a fost fotografiat pe un drum pe care se circula bară la bară.


Citește și > Faimoasele HIMARS, filmate într-un oraș din România (VIDEO)

Rachetele RS-12M Topol (NATO: SS-25 Topol), transportate în mod normal de MAZ-7917, sunt primele modele balistice, cu focoase nucleare, dezvoltate de Rusia după căderea Uniunii Sovietice. Acestea au intrat în serviciu activ în 1997 și pot fi lansate din silozuri nucleare sau de pe transportoare mobile.

Cea mai avansată versiune a rachetei, RT-2PM, poate lovi ținte aflate la o distanță de 11.000 km. Topol poate transporta un singur focos nuclear.

Potrivit 19fortyfive, Rusia deține 87 de rachete Topol. Nouă dintre acestea se află lângă Barnaul.

Potrivit serviciului Nukemap, de pe site-ul Nuclearsecrecy.com, o rachetă Topol ar ucide peste 1,5 milioane de oameni dacă ar lovi acum New York-ul. Multe alte persoane ar muri ulterior din cauza radiațiilor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult