De meserie profesor, Albar Tessier petrece majoritatea timpului predând copiilor nevăzători din Franţa. Însă pentru timpul său liber, Tessier şi-a ales o provocare ce ar pune pe gânduri orice amator de concedii în străinătate.
El însuşi confruntat cu perspectiva de a orbi complet din cauza problemelor medicale de care suferă, a ales să-şi petreacă timpul rămas cu o provocare personală pe măsură, călătorind în Bolivia pentru a străbate pe jos cea mai mare întindere de sare din lume, demonstrând astfel că şi persoanele cu dizabilităţi sunt capabile de performanţe uimitoare. În traseul cu o lungime de 140 Km, Tessier va avea asupra lui doar o sanie cu provizii esenţiale de apă şi alimente, iar pentru orientare va folosi nimic altceva decât un navigator GPS setat cu funcţia de ghidare audio.
La prima impresie, deşertul de sare nu prezintă o provocare prea dificilă, suprafaţa fiind unda fără forme de relief şi practic lipsită de orice obstacole. În practică, deşertul Salar de Uyuni aflat la o altitudine de 3650 metri peste nivelul mării impune o condiţie fizică de invidiat, necesară pentru a face faţă ritmului de minim 20 km pe zi, care trebuie acoperiţi pentru a nu risca epuizarea proviziilor de apă. În plus, variaţiile de temperatură între -3 şi 20°C şi rafalele de vând neatenuate de relieful perfect plat pot pune probleme călătorului nevoit să înnopteze sub cerul liber.
Pentru ca provocarea să nu se transforme într-un gest sinucigaş, Tessier este urmat de o echipă de salvare, care va rămâne la o distanţă sigură în urma sa pe durata celor 7 zile de traseu.
Cu o suprafaţă totală de 10582 Km², deşertul Salar de Uyuni este nu doar una dintre cele mai importante atracţii turistice din Bolivia, ci şi locaţia celui mai mare zăcământ de Litiu din lume, evaluat să conţină între 50% şi 70% din cantitatea descoperită până acum la nivel global.