InSight pentru Google Glass, identificarea persoanelor după hainele şi accesoriile purtate

08.03.2013
InSight pentru Google Glass, identificarea persoanelor după hainele şi accesoriile purtate

Ochelarii inteligenţi Google Glass, care au fost prezentaţi anul trecut, vor ajunge doar în mâinile unui public limitat şi la un preţ ridicat abia în trimestrul patru al acestui an. Google a prezentat succint modul de utilizare şi avantajele acestui produs, însă şi alţii sunt interesaţi de oportunităţile pe care un astfel de echipament le-ar putea oferi.

Dezvoltat de Universitatea Duke şi Google, InSight este o aplicaţie pentru Google Glass  care va uşura orientarea persoanelor într-un mediu aglomerat. Recunoaşterea facială este o tehnologie deja cunoscută, însă aceasta are câteva limitări care nu o fac prea fiabilă atunci când este folosită într-un mediu aglomerat sau când persoanele sunt vizionate unghiuri mai puţin obişnuite. În locul acesteia, InSIght permite recunoaşterii unei persoane după hainele sau accesoriile purtate, această metodă având avantajul de a funcţiona de la distanţe mai mari şi chiar dacă purtătorul este în mijlocul unei mase de oameni.

Iniţial, InSIght necesită un smartphone care, cu ajutorul camerei frontale, va permite crearea unui profil al utilizatorului în timp ce acesta îl foloseşte pentru activităţi obişnuite. Pe baza culorilor, modelelor şi texturii hainelor sau a naturii accesoriilor purtate, aplicaţia va permite crearea unui profil de utilizator care va putea fi trimis, în timp real sau nu, posesorului de Google Glass cu care doriţi să vă întâlniţi. Utilizând aplicaţia scrisă pentru ochelarii inteligenţi Google, această persoană o va putea regăsi pe cea care i-a trimis „invitaţia” cu o rată de succes mai mare decât cea permisă de recunoaşterea facială.

Într-un test făcut cu 15 voluntari, aplicaţia InSight a reuşit recunoaşterea utilizatorilor cu o rată de succes de 93 de procente, chiar dacă aceştia au stat orientaţi cu spatele către sistemul de test. În plus, aceasta amprentă digitală protejează şi intimitatea utilizatorului deoarece este temporară şi devine inutilă imediat ce utilizatorul şi-a schimbat hainele.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News