Jaguar a prezentat o maşină concept, dispunând de parbriz cu afişaj VR

27.12.2014
Jaguar a prezentat o maşină concept, dispunând de parbriz cu afişaj VR

Jaguar Land Rover, producătorul britanic cunoscut pentru linia de autoturisme Jaguar şi Land Rover, a prezentat o maşină concept echipată cu un sistem avansat de ghidare vizuală. Acesta foloseşte un ecran transparent dispus pe toată suprafaţa parbrizului şi ecrane suplimentare dispuse pe fiecare stâlp al plafonului.

Funcţia pentru evidenţierea pietonilor

Conectate la camere video şi activate doar la schimbările de direcţie sau detectarea unui potenţial obstacol care intersectează aşa numitele unghiuri moarte ale autoturismului, ecranele suplimentare dispuse pe stâlpii de susţinere ai plafonului extind câmpul de vizibilitate la 360°. În plus, sistemul de realitate augmentată asistat cu o sumedenie de senzori evidenţiază pe parbriz potenţialele obstacole şi oferă informaţii utile menite să îmbunătăţească experienţa la condus şi siguranţa în trafic.

Modul “ghost car”


Fanii simulatoarelor auto vor aprecia cu siguranţă modul “ghost car”, care asistă orientarea în trafic afişând pe parbriz silueta transparentă a unui autoturism virtual, arătând şoferului banda corectă pe care să se încadreze şi direcţia de urmat.

Aflat deocamdată la stadiu de prototip, sistemul 360 Virtual Urban Windscreen nu foloseşte concepte şi tehnologii excesiv de costisitoare, introducerea sa pe autoturisme de serie fiind mai apropiată decât am fi tentaţi să credem. Pentru început, sistemul cu ecrane conectate la camere video şi plasate astfel încât să acopere unghiurile fără vizibilitate ar fi o bună adiţie pentru camioane şi alte vehicule cu gabarit mare, în care lipsa de vizibilitate a pietonilor este o reală problemă. O versiune mai puţin sofisticată a parbrizului virtual ar putea creşte siguranţa în trafic mutând instrumentele de sub bord la loc vizibil, împreună cu indicaţiile date de navigatorul GPS.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult