Update: Cercetătorii s-au decis să repornească acceleratorul de particule în luna noiembrie a acestui an, dar din cauza problemelor tehnice giganticul Large Hadron Collider va funcţiona la doar jumătate din capacitate, pentru a preveni o nouă defecţiune. Pe măsură ce problemele vor fi remediate, LHC va fi din ce în ce mai forjat către capacitatea maximă. Dar asta nu se va întâmpla decât cel devreme în 2010.
Cel mai mare experiment ştiinţific, cel prin care se doreşte a descoperi originile formării Universului, se transformă încet şi sigur într-un circ extrem de costisitor. După eşecul înregistrat în septembrie 2008, se pare că nici anul acesta cercetătorii nu vor avea prea multe de arătat lumii. Giganticul sistem LHC prezintă încă o mulţime de conexiuni defectuoase care ar putea împiedica noul experiment programat iniţial pentru noiembrie 2009.
O parte dintre oamenii de ştiinţă s-au orientat deja către proiecte rivale ale unor instituţii de peste ocean, iar cei care au rămas fideli proiectului european spun că LHC va avea un randament maxim abia peste câţiva ani. Părererile în cadrul grupului de cercetori sunt împărţite: unii privesc cu optimism evoluţia acceleratorului de particule, în vreme ce alţii şi-au pierdut răbdarea şi spun că nu mai pot tolera astfel de disfuncţionalităţi. Este de înţeles, din moment ce la experimentul LHC se lucrează de mai bine de 15 ani, timp în care s-au investit peste 9 miliarde de dolari. Iar rezultate? Zero.