În timp ce majoritatea pământenilor se opresc la detaliile prezente pe Google Earth, un mic grup de cercetători de la NASA scriu istorie compilând imaginea cu cea mai mare rezoluție captată vreodată de NASA pe marte.
În timp ce imaginile obținute cu ajutorul sateliților plasați pe orbita planetei Marte nu se apropie de claritatea celor obținute cu suprafața planetei noastre, un „spion” a obținut în intervalul 24 noiembrie – 1 decembrie 2019 nu mai puțin de 1000 poze cu rezoluție înaltă, de la suprafața planetei roșii.
Imaginile compilate într-o perspectivă cu vizibilitate la 360° arată un peisaj uscat și prăfuit, complet diferit față de orice altceva întâlnim pe planeta noastră.
Lansat pe 26 noiembrie 2011, rover-ul Curiosity dispune doar de un senzor cu rezoluție 2MP pentru camera foto principală, incredibil de modest comparat oricărui smartphone contemporan. Nu trebuie să uităm însă că dezvoltarea rover-ului folosit de NASA a început cu încă câțiva ani înainte, iar alegerea camerei foto a trebuit să țină cont de mai mulți factori, începând cu greutatea și dimensiunile compact, lățimea de bandă disponibilă pentru trimiterea pozelor înapoi pe Pâmânt, până la anduranța în condiții de radiație crescută. Această ultimă cerință este poate cea mai importantă, o cameră foto obișnuită neavând nicio șansă în afara regiunii protejate de câmpul electromagnetic terestru, senzorul optic fiind deosebit de vulnerabil la tipul de radiație care permează spațiul cosmic.
Încet, dar sigur, Curiosity a folosit aparatul Mast Camera pentru a construi imaginea de înaltă rezoluție, în total, formată din 1,8 miliarde de pixeli. De asemenea, rover-ul a folosit un obiectiv cu unghi mediu pentru a produce o versiune de rezoluție mai micăm de doar 650 MP, care include și brațul robotului și puntea frontală pentru efect artistic.
În total, au fost necesare aproape șapte ore de expunere pentru ca roverul Curiosity să surprindă ambele fotografii.