Maşina timpului cu un pas mai aproape de realizare

31.08.2007
Maşina timpului cu un pas mai aproape de realizare

gaură de viermeUna din seriile de filme îndrăgite în copilărie este Back to the Future, în principal din cauza maşinii timpului şi ideii de călătorie în timp. Această idee a prins şi la savanţii de la Institutul Israelian de Tehnologie, care au pus la punct primul model teoretic al maşinii timpului.

Ca să nu te plictisim cu detalii inutile, pe care nici noi nu le înţelegem, o să-ţi spunem doar că principiul de funcţionare al maşinii timpului se bazează pe teoria generală a relativităţii curbelor temporale şi foloseşte praf şi vid pentru a funcţiona. Călătoria în timp ar putea deveni posibilă dacă maşina timpului este calibrată corespunzător pentru a modifica curbele termporale, descrise în teoria relativităţii, enunţată de Einstein.

Maşina timpului

Chiar dacă teoretic ar fi posibilă călătoria în timp tot rămâne de rezolvat paradoxul părintelui (un om călătoreşte în timp şi îşi omoară tatăl înainte ca acesta să se întâlească cu mama sa. Atunci nici călătorul nu s-ar fi născut, fiind astfel incapabil să îşi omoare tatăl călătorind în timp). Acest paradox este explicat parţial de teoria universelor paralele, dar cu toate acestea nu trebuie să uităm că atât maşina timpului cât şi principiul călătoriei în timp sunt teorii, deocamdată. Asta nu mă împiedică însă să-mi doresc să fi pus numerele corecte la extragerea 6 din 49 de duminica trecută.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News