Metrourile din China vor instala ecrane OLED transparente în locul geamurilor

23.08.2020
Metrourile din China vor instala ecrane OLED transparente în locul geamurilor

Ecranele OLED transparente abia încep să fie disponibile pentru publicul larg, însă acestea deja începuseră să fie disponibile în mediul de business de mai mulți ani. Astfel, vestea că LG va instala în metrourile din China astfel de ecrane nu este tocmai surprinzătoare. Ne-am fi așteptat însă ca primul astfel de program să aibă loc în țara de origine a companiei, Coreea de Sud, care este de asemenea foarte avansată la nivel tehnologic în multe domenii.

Ecranele OLED transparente vor fi instalate pe două linii de metrou, pentru început

Noile panouri OLED transparente de la LG se vor regăsi în metrourile din Beijing și Shenzhen (liniile 6, respectiv 10). În locul ferestrelor obișnuite vor fi instalate display-uri de 55”, dezvoltate în parteneriat cu companiile de metrou locale și producători de sticlă. Acestea vor afișa atât ruta metroului în timp real, cât și alte informații utile călătorilor.

Aici vor apărea detalii despre zborurile următoare, vremea și chiar știri locale și internaționale. Totul pare extras dintr-un film SF sau „cyberpunk” din anii `70-`80, dar aceasta va fi realitatea în metrourile din China. Având în vedere însă că deja Xiaomi oferă un televizor transparent pentru clienți și nu doar pentru companii, ne așteptăm ca această tehnologie să se răspândească mult mai repede în viitorul apropiat.

Vitrinele magazinelor, ferestrele autobuzelor și alte panouri transparente ar putea deveni astfel display-uri interactive. Iar LG nu este singura companie care dezvoltă astfel de tehnologii OLED. Samsung, cel mai mare producător de ecrane OLED din lume, a prezentat concepte similare încă din 2012 pe la târgurile de tehnologie. Cel mai probabil, atunci când această tehnologie va fi la căutare mai mare și alți producători vor intra mai agresiv pe piață. Momentan producția este foarte scumpă, iar utilitatea este greu de justificat în fața costurilor mari de implementare.

sursa: Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult