Moartea de pe banda rulantă – produsul corporaţiilor de succes

Era tehnologiei ne-a oferit lucruri pe care
puţini le visau în urmă cu câteva decenii. De la telefoane mobile
şi gadgeturi considerate mărunţişuri (playere MP3, stick-uri USB,
căşti wireless etc.), la sisteme de calcul ultra-performante şi
ecrane multitouch. La început disponibile într-un număr restrâns şi
la preţuri prohibitive, acum produse pe bandă rulantă şi
accesibile aproape oricui. Dar cineva trebuia să plătească
din greu pentru un aşa beneficiu.

Pentru ca producţia de volum să fie însemnată iar preţul
accesibil, ai nevoie de oameni mulţi şi mână ieftină de
lucru. Unde găseşti aşa ceva? În China.
Astfel, mai toate companiile importante din IT, electronică şi
comunicaţii, apelează la aceşti asiatici care, din lipsă de
alternative, acceptă condiţii de muncă inumane şi salarii mici.

În comparaţie cu China, ţara noastră este o adevărată Elveţie.
Veniturile, democraţia şi nivelul de trai sunt, chiar şi în vreme
de criză, cu mult superioare la noi. Din experienţa proprie, am
cunoscut chinezi care spuneau că văd România ca pe un tărâm al
făgăduinţei. E suficient să dai o tură prin complexul comercial
Europa sau în Dragonul Roşu ca să te convingi. Micii
intreprinzători asiatici au mica lor tarabă ce le asigură un trai
relativ decent. Acolo, la ei, ar munci de 10 ori mai mult pentru
aceeaşi sumă de bani.

Referindu-mă doar la muncitorii din fabricile de componente
(pentru calculatoare, televizoare, telefoane etc.), am să menţionez
doar câteva cifre care să clarifice un pic cele enunţate mai
sus.

Salariul lunar într-o astfel de fabrică este de
aproximativ 130 $. Condiţiile de lucru? Conform
unui ziarist care a reuşit să pătrundă sub acoperire şi să spioneze
vreme de o lună o fabrică Foxconn, există un stres
puternic cauzat de programul de lucru, dar şi de sarcina
efectivă de care trebuie să se achite angajatul (una care nu
solicită nici creierul, nici muşchii – este doar oboseala provocată
de statul în picioare şi mişcările monotone de asamblare a
componentelor) .

Fabrica funcţionează non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile
din 7. Din cauza salariilor mizerabile, majoritatea
angajaţilor preferă să facă ore suplimentare –
multe ore suplimentare. Toate aceste aspecte duc la depresii
severe, iar de aici până la sinucidere nu mai este decât un pas. De
la începutul anului şi până în mai, au avut loc 12
tentative de sinucidere, 10 dintre ele reuşite.

Nu doar stresul este un factor important, ci şi
perspectivele sumbre de viaţă. Se pare că unii
angajaţi au ales să se sacrifice pentru a-şi sprijini financiar
familiile, pentru a le oferi măcar lor un trai mai bun. Compania
Foxconn plăteşte drept compensaţie familiei
decedatului suma de 16.000 $. Sunt bani pe care
angajatul ar fi reuşit să-i adune în 10 ani, în ipoteza în care nu
ar fi cheltuit nimic.

Pe lângă sinucideri, au existat şi decese în urma
epuizării. Ultimul a avut loc chiar astăzi. Un angajat a
murit după nu mai puţin de 34 de ore de lucru în
continuu. Asemenea cazuri se petrec din păcate şi în
cadrul corporaţiilor din ţări mai civilizate, care oferă salarii
atractive. Dorinţa exagerată de afirmare şi câştiguri băneşti
transformă oamenii în workaholoci fără viaţă socială, fără
satisfacţii.

Cu toate acestea, corporaţiile nu sunt deloc impresionate.
Privesc nişte hârtii şi compară rata sinuciderilor din
interior cu cea globală. Câtă vreme valoarea se situează
în limitele „normale”, nimeni nu se îngrijorează prea tare.

Aşa cum se întâmplă în ţările din lumea a III-a, este
nevoie ca evenimentele să fie puternic mediatizate pentru
ca autorităţile / conducătorii să ia măsuri. Concret, la Foxconn
salariile au fost mărite cu 30%, iar o parte dintre angajaţi au
fost relocaţi în zone mai apropiate de locuinţele lor.

Decesele survenite în urma epuizării sunt şi ele un subiect
delicat. Dacă în China am putea găsi uşor o explicaţie (oameni
plătiţi prost, lipsa alternativelor), într-o ţară mai prosperă este
mai dificil.

Eu unul nu aş da vina pe companie şi pe politica ei. Angajatul
este de vină. Ştim că, mai ales în mediul privat, eşti pus sub o
presiune continuă: concurenţă,
obiective de multe ori exagerate, termene
limită (aşa zisele deadline-uri) ş.a.m.d. Dar asta nu
înseamnă să munceşti până mori, chiar dacă ţi se promite că poţi
ajunge să câştigi sute de mii de dolari pe an. Degeaba. Dacă nu îţi
găseşti echilibrul în viaţă, vei ceda înainte de termen. Iar
echilibru înseamnă un job după care să mai ai puterea să faci şi
altceva când ajungi acasă. Să ieşi cu prietenii, să acorzi atenţie
familiei (soţiei, copilului) şi să te poţi bucura practicând
diverse hobby-uri.