Ai foarte mulţi bani? I-ai investit într-o vilă de dimensiuni ce sfidează bunul simţ? Crezi că aceea este locuinţa visurilor tale ? Se poate să fie, dar te asigur că nu se compară cu această casă, capabilă să reziste unui cutremur intens, prin auto solidificare.
Ştiu că sună SF, dar iată cum este posibil. Casa dispune de un sistem de monitorizare a vibraţiilor seismice. Din momentul în care cutremurul porneşte, zidurile încep să se solidifice, cu ajutorul unor particule din polimer de dimensiuni extrem de mici (de ordinul nano) care, aflate sub presiune, se convertesc în lichid, se scurg, astupă găurile şi se întăresc. Zidurile sunt realizate dintr-o structură specială de oţel cu rulmenţi, în combinaţie cu un ipsos foarte dur. Dacă intensitatea cutremurului este foarte mare, aproape de limita de rezistenţă a construcţiei, îşi intră în rol modulul wireless (unde radio) de identificare a situaţiei structurii. Acesta emite semnale de alarmă, pentru a permite oamenilor să părăsească din timp casa şi să se salveze.
Grecia este ţara unde o veţi admira pentru prima oară, iar tehnologia care stă la baza întregului proiect vine de la Universitatea NanoManufacturing Institute, din Leeds. Deşi va fi pusă la punct abia în 2010, cred că va urma o evoluţie firească, vor fi din ce în ce mai multe asemenea case, şi, de ce nu, se vor proiecta şi clădiri rezistente la incendii, uragane sau inundaţii. Totul pentru oamenii cu foarte mulţi bani, pentru că, proiectul despre care v-am vorbit este finanţat de UE, iar costurile se ridică la o suma enormă, de 18,6 milioane $.