O companiei de transport aerian echipează flota de avioane cu lasere antirachetă

17.01.2022
O companiei de transport aerian echipează flota de avioane cu lasere antirachetă

FedEx, una dintre cele mai mari companii specializate în servicii de transport bunuri, a solicitat autorităților americane autorizație pentru instalarea de lasere antirachetă, cu scopul de a spori securitatea avioanelor ale căror rute tranzitează regiuni cu risc crescut pentru atacuri cu rachetă.

Nu este vorba neapărat de atacuri desfășurate folosind instalații sofisticate de rachete sol-aer, cum sunt cele folosite în mod frecvent de armată pentru neutralizarea amenințărilor venite pe calea aerului. Ci mai ales acel gen de atac cu șanse mici de reușită, dar relativ frecvent, inițiat de indivizi afiliați sau nu grupărilor teroriste, folosind lansatoare de rachetă portabile. O astfel de rachetă, deși este de regulă lipsită de capabilități pentru urmărirea automată a țintei, are ceva șanse să-și lovească ținta dacă avionul setat pe pilot automat are o traiectorie liniară ușor predictibilă de la sol.

Însă cei de la FedEx speră să reducă probabilitatea unui impact în ambele situații, instalând la bordul avioanelor sale cargo sisteme active pentru neutralizarea rachetelor lansate de la sol. Nu atât de puternic pentru a produce detonarea rachetelor în zbor, sistemul de lasere ar viza în primul rând blocarea eventualelor capabilități de localizare a țintei, sau în ultimă instanță destabilizarea rachetei  suficient cât să rateze ținta.

Rămâne de văzut în ce măsură o astfel  de tehnologie poate ajuta în situații de tipul celor întâlnite în Ucraina și Iran, unde factori de decizie din cadrul armatei au identificat în mod eronat avioane civile, drept ținte militare, folosind apoi tehnică militară pentru a doborî avioanele respective.

Avioanele pentru care FedEx solicită aprobare pentru instalarea de sisteme antirachetă bazate pe tehnologie laser sunt modele Airbus A321-200, folosite inclusiv pentru transporturi de pasageri. Astfel, dacă experimentul are succes, nu ar fi exclus ca și alți operatori aerieni să-și „blindeze”  în mod similar avioanele care tranzitează regiuni geografice mai puțin sigure.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult