O femeie din China carea avea 20 de iubiţi a cerut de la fiecare câte un iPhone 7, apoi a vândut telefoanele şi le-a cumpărat o casă părinţilor

31.10.2016
O femeie din China carea avea 20 de iubiţi a cerut de la fiecare câte un iPhone 7, apoi a vândut telefoanele şi le-a cumpărat o casă părinţilor

O tânără din Shenzen, China, a reuşit performanţa să aibă 20 de iubiţi, fără ca aceştia să ştie unul de altul. Dar asta nu este nimic pe lângă ce s-a întâmplat după aceea. Canny Xiaoli a cerut de la fiecare bărbat cu care se întâlnea un iPhone 7. Apoi a vândut smartphone-urile pentru echivalentul a 14.000 de dolari şi şi-a cumpărat o casă la ţară.

Telefoanele au fost vândute prin intermediul site-ului Hui Shou Nao. În China, preţurile telefoanelor Apple sunt de obicei mai mari decât pe alte pieţe.

Povestea a fost împărtăţită pe un forum de un utilizator, care este coleg de serviciu cu femeia. Potrivit lui, tânăra provine dintr-o familie destul de nevoiaşă. Tatăl său este imigrant, iar mama casnică. Ea este cea mai mare fiică a celor doi, iar casa le-a fost oferită părinţilor.  

Aceasta nu este singura poveste bizară care face valuri în aceste zile  şi în care apare iPhone 7, cel mai nou smartphone de la Apple.Un tânăr de 20 de ani din Ucraina, numit Olexander Turin, şi-a schimbat oficial numele în „iPhone 7”, pentru a câştiga o competiţie în care premiul era cel mai nou smartphone marca Apple.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult