Foarte rapide, dar nu atât de ieftine pe cât ne-am dori şi cu durată de viaţă limitată, dispozitivele de stocare bazate pe chip-uri NAND Flash vor cunoaşte o adevărată revoluţie în următorii ani. Startul a fost dat deja odată cu formarea unei alianţe între 20 companii americane şi japoneze, având drept scop dezvoltarea şi adaptarea pentru producţie de masă a unor tehnologii de stocare alternative.
În partea japoneză găsim nume grele ca Tokyo Electron (al treilea fabricant din lume de echipamente pentru producerea microchip-urilor), Shin-Etsu Chemical, Renesas Electronics (cel mai mare producător de waffer-e de siliciu folosite pentru gravarea de microprocesoare) şi gigantul Hitachi (corporaţie cu experienţă şi vaste facilităţi de producţie în domeniul soluţiilor de stocare). De partea americană avem Micron Technology, al doilea producător de chipuri DRAM (tehnologia actuală) din lume.
Activitatea de cercetare va demara în luna februarie 2014 la Universitatea Tohoku din nordul Japoniei, unde o echipă de cercetători alcătuită de companiile implicate vor lucra sub conducerea profesorului Tetsuo Endoh pentru alegerea unui canditat dintr-o listă de tehnologii deja existente, aflate la stadiu experimental. Dintre acestea, candidat favorit pare să fie MRAM – tehnologie ce descrie un tip de memorie bazat materiale cu proprietăţi magneto-rezistive.
Prezentată ca un bun compromis între soluţiile de stocare bazate pe memorie volatilă (ex. plăcuţe de memorie RAM) şi cele DRAM (SSD-uri şi stick-uri USB Flash), tehnologia MRAM promite să atingă de 10 capacitatea şi de 10 ori viteza chip-urilor DRAM, cu numai un sfert din energia consumată de acestea. În mod crucial, chip-urile MRAM se uzează mult mai greu decât cele FLASH şi nu pierd informaţia stocată după întreruperea alimentării cu energie, cum este cazul soluţiilor bazate pe memorie volatilă. Drept urmare, este posibil ca în viitor această tehnologie să devină o alternativă viabilă şi pentru memoria RAM tradiţională, deschizând calea pentru dispozitive care pornesc instantaneu şi pot fi oprite oricând, fără a închide mai întâi sistemul de operare şi aplicaţiile active.
Dat fiind consumul de energie promis a fi de până la 3 ori mai mic, chip-urile de memorie cu tehnologie MRAM sunt un candidat ideal pentru dispozitive mobile, cu potenţial de a extinde considerabil autonomia viitoarelor generaţii de tablete şi smartphone. Dar până atunci, echipa de cercetători are de depăşit câteva obstacole majore: creşterea densităţii de stocare al valori practice pentru dispozitive moderne şi aducerea costurilor de producţie la un nivel competitiv, care să justifice avantajele prezentate în faţa tehnologiilor de stocare actuale.
Trecând mai întâi prin etapa alegerii materialelor potrivite, dimensionarea optimă a circuitelor şi perfecţionarea procesului de fabricaţie, alianţa de companii americane şi japoneze speră să aibă o tehnologie viabilă până încheierea anului fiscal, în luna martie 2017. Mai departe, Micron ar putea folosi metoda dezvoltată de grup pentru a începe producţia de masă a unei noi generaţii de chip-uri în preajma anului 2018.