Moda produselor ecologice este aplaudată de o bună parte din
oameni, dar există şi numeroşi indivizi care nu se ambalează prea
tare pentru că, până la urmă, a deţine un telefon „eco” nu este
suficient ca să arăţi că îţi pasă de mediul în care trăieşti. Sunt
o mulţime de lucruri pe care trebuie să le faci,
unele foarte dificil de realizat din cauza efortului pe care
trebuie să-l depui: fizic şi financiar.
Ca exemplu de efort financiar, luăm casa
ecologică. Investiţia într-o casă ecologică este enormă
chiar şi pentru cei cu bugete generoase, iar amortizarea acesteia
se face pe parcursul a mulţi mulţi ani. Unde mai pui că încă nu te
poţi lipsi de sursele tradiţionale de energie – panourile
solare nu sunt suficient de puternice încât să alimenteze
o casă întreagă, iar eficienţa lor depinde de condiţiile meteo.
Putem spune despre panouri că sunt mai degrabă o sursă
auxiliară de energie. În viitor, sperăm să devină
primară.
Legat de vehiculele electrice, nici nu
se pune problema în România. Pe lângă faptul că au un preţ
de cinci, zece ori mai mare decât o maşină obişnuită, nu avem
staţii de încărcare, iar autonomia unei astfel de maşini este
scăzută.
Aşa am ajuns să ne limităm, cel puţin în
momentul de faţă, la produse eco de casă: surse de
iluminare, calculatoare, electrocasnice, televizoare, precum şi
diverse gadgeturi de amuzament.
În ipoteza în care eşti fericitul posesor al unei garsoniere sau
chiar al unui apartament, iată ce ai putea face ca să
economiseşti bani în timp şi să fii totodată prieten cu
„mama-natură”.
Câteva idei pentru
o locuinţă „eco”
Iluminarea să se facă doar cu becuri ecologice.
Costul unui astfel de bec pleacă de la 6 Lei, iar consumul este de
6W până la 35W. Un bec incandescent tipic are 60 – 100 de Waţi.
Optează pentru un LCD TV sau, dacă portofelul
îţi permite, un LED TV de ultimă generaţie. Atât
LCD-ul, dar mai ales LED-ul, consumă mai puţin decât o plasmă.
Dacă munca ta nu presupune lucrul cu aplicaţii foarte
pretenţioase, renunţă la sistemul desktop în favoarea unui
calculator ultra-portabil. Pe lângă economia de energie,
vei economisi şi mult spaţiu.
Alege electrocasnice clasa A de eficienţă
energetică.
Pe timp de iarnă, evită utilizarea caloriferelor
electrice sau a reşourilor şi alege calorifere din oţel
sau fontă.
Ca să deţii controlul asupra consumului de gaz,
montează-ţi o centrală termică. Iarna,
programeaz-o să funcţioneze la anumite intervale orare. Când vremea
se încălzeşte, opreşte transferul apei calde în calorifer şi las-o
doar pentru menaj.
Dacă amplasarea apartamentului este favorabilă (pe nord sau
într-un climat mai răcoros), renunţă definitiv la aparatul
de aer condiţionat – consumă foarte mult şi în anumite
cazuri poate provoca sau agrava diverse afecţiuni.
Propuneri care nu
ţin de consumul de energie, dar ţin de responsabilitate şi de bunul
simţ
Nu arunca gunoaie pe stradă, nici măcar un chiştoc, o hârtie sau
o gumă de mestecat.
Fă curat acolo unde ai mâncat şi ai băut, mai ales dacă acel loc
nu este curtea ta ci parcul, pădurea, muntele sau plaja.
Nu fuma în locuri nepermise şi, chiar dacă fumatul este permis,
nu-ţi aprinde ţigara dacă în spaţiul respectiv sunt copii.
Cumpără-ţi o bicicletă şi mai lasă maşina să se odihnească. Pe
distanţe scurte, îţi poţi folosi chiar şi picioarele ca să te
deplasezi.
Dacă ai produse electronice uzate fizic şi/sau moral,
interesează-te de un program de reciclare sau donează-le unor
oameni mai nevoiaşi care s-ar bucura să le folosească.
Implică-te în campaniile pentru o ţară mai curată şi mai
sănătoasă, măcar o dată pe an.
Nu fii ţăran de oraş.