Conform estimărilor Cisco, anul acesta, numărul de dispozitive mobile cu acces la Internet (telefoane, laptopuri şi tablete în principiu) va depăşi populaţia la nivel global.
În momentul de faţă suntem aproximativ 7 miliarde, dar dispozitivele mobile ne vor întrece la număr până la sfârşitul acestui an. Mai mult decât atât, se estimează că până în 2016 vor fi peste 10 miliarde de gadgeturi cu acces la Internet.
Cât despre traficul date, acesta este actualmente de ordinul Exabytes-ilor, mai precis 1.3 EB / lună (1 EB = 1.000.000 TB). În 2013 se preconizează o dublare a traficului mobil, iar în 2016 vom consuma de 10 ori mai mult decât în prezent.
Laptopurile sunt cele care fac cel mai mult trafic momentan, dar smartphone-urile şi tabletele vin tare din urmă şi le vor depăşi până în 2014.
Conţinutul care generează cel mai mare consum este evident cel video, prin streaming.