Originea surprinzătoare a celui mai cunoscut ringtone din istoria telefoanelor mobile

10.10.2024
Originea surprinzătoare a celui mai cunoscut ringtone din istoria telefoanelor mobile
Sursa foto: Pexels

Există sunete care marchează o întreagă generație, iar tonul de apel Nokia este, fără îndoială, unul dintre ele.

Mulți își amintesc cu nostalgie despre el, iar alții nu-l suportă nici acum.

Oricum ar fi, trebuie să recunoaștem că este unul dintre acele tonuri de apel pe care le recunoaștem oriunde am fi.

Originea melodiei

Totuși, câți dintre noi știm care este melodia ce stă la baza celebrului ton de apel? Alexandra Whittingham, o utilizatoare de TikTok, a dezvăluit povestea din spatele acesteia.

Alexandra este o chitaristă cu studii la prestigioasa Royal Academy of Music din Londra. Ea a interpretat piesa „Gran Vals”, compusă de Francisco Tárrega în 1902, demonstrând că celebrul ton de apel Nokia este, de fapt, un fragment dintr-o compoziție clasică.

@alexandrawhittingham

I wont rest until this piece gets the recognition it deserves 💪 #classicalmusic #fyp #nokia #guitartok

♬ original sound – Alexandra

În primele 15 secunde din clipul ei putem auzi un vals tipic. Spre final, melodia se transformă în cea folosită ca ringtone pentru vechile telefoane Nokia.

Motivul alegerii

Interpretarea Alexandrei a stârnit nostalgii și reacții amuzante pe TikTok. Unul dintre ele comentarii sună așa: „Nu răspunde nimeni la chitară?”.

Cea mai interesantă parte a acestei povești este motivul pentru care Nokia a ales respectiva bucată muzicală. Conform Classical FM, decizia lor s-a bazat pe considerente practice și economice.

Compania finlandeză avea nevoie de un sunet care să nu implice complicații legate de drepturi de autor.

Sursa foto: Pexels

Legislația europeană prevede că operele muzicale intră în domeniul public la 70 de ani după moartea compozitorului. Cum Francisco Tárrega murise cu 84 de ani înainte, muzica sa era alegerea perfectă.

Evoluția ringtone-ului

Prima apariție a acestui ton de apel a fost într-o reclamă pentru Nokia 1011 în 1992. De-a lungul timpului, sunetul a trecut prin mai multe variante.

Acum 20 de ani, de exemplu, a fost lansată o versiune care folosea un pian, iar în 2008 a apărut o variantă extinsă bazată pe chitară.

Deși multe variante moderne au adus modificări subtile, esența melodiei a rămas aceeași și a continuat să fie recunoscută imediat de oricine a deținut vreodată un telefon Nokia.

Arta clasică în cultura modernă

Interpretarea Alexandrei a oferit o lecție de istorie muzicală și a demonstrat cum arta clasică transcende timpul și contextul original, găsindu-și locul în cultura zilelor noastre cu fără probleme.

Sursa: UNILAD

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult