O echipă de cercetători din cadrul Universităţii din Michigan a realizat primele suprafeţe de captare a energiei solare care sunt complet transparente. Acest lucru înseamnă că în curând am putea beneficia de ferestre care produc energie electrică, dar şi de telefoane mobile şi tablete care nu au nevoie să fie încărcate la priză.
Spre diferenţă de panourile fotovoltaice de până acum, care sunt bazate pe captarea energiei solare folosind celule negre din silicon aplicate direct, noua suprafaţă transparentă concentrează lumina la o anumită lungime de undă către marginile sale. Aici sunt amplasate celulele fotovoltaice care produc energie electrică şi care pot astfel alimenta dispozitivele mobile.
Aceasta nu este prima tentativă de a realiza suprafeţe transparente pentru captarea energiei solare. În trecut au existat soluţii semitransparente, însă utilitatea lor în industria mobilă este limitată. Folosind noile materiale transparente, putem acum acoperi întreaga parte frontală a unui telefon cu un panou solar, care ar putea alimenta acumulatorul dispozitivului atât timp cât este expus la lumină naturală.
Planul cercetătorilor este acum să aducă panourile transparente pe piaţă şi să creeze astfel suprafeţe care să genereze energie electrică peste tot, fără să ne dăm seama. Telefoanele şi dispozitivele ar fi primul pas, însă realizarea de ferestre, pereţi transparenţi şi alte tipuri de „generatoare” de energie este scopul final al acestei tehnologii.