Acum o lună, European Space Agency şi Foster + Partners au anunţat că au testat o tehnologie care ar permite construcţia unor adăposturi pe Lună folosind materia primă disponibilă la faţa locului. Rivalul lor de peste ocean, NASA, a anunţat planuri similare dar care s-au putea dovedi mai accesibile din punct de vedere al costurilor.
Într-un mod de lucru similar cu cel al proiectului european, NASA intenţionează să folosească materia primă lunară, însă modul de construcţie va fi unul diferit. În locul unor transporturi costisitoare de lianţi şi a maşinii de tipar 3D, NASA intenţionează să trimită pe Lună un robot-constructor de mari dimensiuni care va folosi o tehnologie de construcţie dezvoltată de trei ingineri în colaborare cu Jet Propulsion Laboratory.
Proiectul SinterHab nu este o noutate, ideea construcţiei unor clădiri pe Lună fiind anunţată pentru prima dată acum aproape trei ani de către cei trei, adică Tomas Rousek, Katarina Eriksson şi Ondrej Doule. După o serie de experimente făcute în colaborare cu NASA Habitation Team în desertul Arizona, ideea utilizării tiparului 3D clasic a fost abandonată însă în favoarea unei mai ieftine tehnologii de topire cu microunde.
Folosind lumina solară, care este aproape permanentă în jurul polului sud lunar, robotul NASA va folosi energia solară pentru a topi roca lunară la temperaturi de 1200 – 1500 de grade Celsius, rezultatul fiind un material ceramic care va putea fi folosit pentru construcţia primelor adăposturi lunare. Aceste sfere create prin fuziune vor putea fi asamblate de robotul Athlete, al cărui prototip realizat la scara 1:2 este deja în construit şi testat.
Dincolo unitatea de sinteză a materialului de construcţie (Sinterator), acest robot va dispune de şase braţe care vor putea fi folosite pentru deplasare, excavare, stivuire sau alte activităţi de construcţie. Pentru coordonarea mişcărilor de către operatorul uman, acesta dispune de 48 de camere video 3D, Athlete putându-se chiar separa în două unităţi autonome cu trei picioare în caz că este nevoie.
Conform proiectanţilor, robotul NASA ar putea asambla o clădire în circa două săptămâni, costurile estimate fiind mai mici decât cele necesare pentru construcţia International Space Station.